Biserica de la Furceni faţă în faţă cu adevărul

ISTORIA GRUPULUI TRADIȚIONALIST FONDAT DE PROTOSINGHELUL GAMALIIL PAPIL

 Autor: Pr. Veniamin Ilie

După schimbarea Calendarului nostru bisericesc în anul 1924, împotriva hotărârilor Sfintelor Sinoade Ecumenice și a celor Locale, împotriva istoriei Bisericii Ortodoxe și a Anatemelor ce s-au dat împotriva noului calendar al papei Grigorie, nici un Episcop nu a rămas în dreapta Credinţă. Au mai fost Episcopi despre care se presupune că au „combătut” stilul nou, deşi nu au avut nici unul din ei atitudinea Sfântului Ierarh Calinic şi a celor împreună cu dânsul, care s-au separat de Sinod în momentul în care Episcopii au hotărât să schimbe calendarul, fapt pentru care aceştia din urmă au cedat şi lăsând Biserica Ortodoxă aşa cum fusese până atunci, pacea s-a mai prelungit până în anul 1924.

La schimbarea Calendarului nu s-a produs o schismă în Biserica Ortodoxă, dimpotrivă toţi creştinii au rămas la un loc, monahii şi preoţii la locurile lor. În acest an, 1924, Mitropolitul Antonie Khrapovitsky a vizitat pe Mitropolitul Miron Cristea numit „Patriarh” de Sinod după ce a reuşit schimbarea Calendarului. Mitropolitul Antonie era deja numit Mitropolit Primat al Sinodului ROCOR, format din 17 Episcopi, care, în urma şedinţei Sinodului din Constantinopol din anul 1923, au hotărât următoarele:

„În urma dezbaterilor Sfântului Sinod, s-a hotărât să nu fie acceptat noul calendar, care este greşit, lăsând problema calendaristică şi celelalte probleme, după cum au considerat Sfintele Sinoade Ecumenice” (Hotărârea Sf. Sinod ROCOR din anul 1923, din Telegrama Mitropolitului Antonie către Patriarhia Antiohiei).

Într-adevăr, Mitropolitul Antonie nu a putut ajunge la un consens, măcar pe principii dogmatice, dacă nu canonice, cu Mitropolitul României, Miron Cristea. Din acel moment nu a mai fost posibilă o comuniune sau o altă întâlnire între cei doi.

Cu toate că schimbase calendarul, o parte dintre preoţii Bisericii din România, nu au acceptat noul Calendar; dar, au rămas în continuare prin Mănăstirile sau Parohiile unde erau. Sinodul condus de Miron Cristea (care se trăgea din familie de greco-catolici) nu s-a limitat doar la reforma calendaristică. În anul 1925 hotărând şi schimbarea Pascaliei pentru a se asemăna mai mult cu romano-catolicii (papistaşii) care adoptase din anul 1582 atât calendarul nou, cât şi pascalia. Acest fapt a generat o mare panică în rândul mirenilor şi a clericilor, întrucât se atungea cu îndrăzneală o rânduială bine dogmatisită a Bisericii Ortodoxe, contrar Sfintelor Canoane, de dragul apropierii de catolici, care nici o dată nu au făcut un pas spre a se apropia de Ortodoxie…

O dată cu schimbarea Pascaliei în România, mulţi zeloţi ai români se separă de BOR şi pleacă în pribegie. Aceştia au fost: Ieroschimonahul Glicherie Tănase stareţul Schitului Pocrov din preajma Mănăstirii Neamţ, Arhimandritul Gherontie Ionescu, din Sfântul Munte Athos, stabilit iarăşi în România, la un schit pe stil vechi din preajma localităţii Tămădău din jud. Călăraşi, care a fost desfiinţat în 1936, părintele Evstatie Andreescu, părintele Ioachim Perj, ierommonahul Ioanichie Dudescu, Ieromonahul Pamvo, Monahii Galaction şi Veniamin din satul Cucova, ierodiaconul David Bidaşcu de la Mănăstirea Neamţ, monahul Martinian Comăneci, care a devenit stareţ al Mănăstirii Copăceni din Jud. Ilfov, schimonahul Varlaam de la Roşiori împreună cu monahii Chiriac, Nifon, Eftimie şi alţi ieromonahi şi călugări. Mulţi dintre creştini refuză să mai frecventeze slujbele bisericilor care adoptase noul calendar al catolicilor, mergând pe urmele zeloţilor români care plecase în pribegie. Aflând de această comunitate, se alătură şi monahul Gamaliil Papil din Mănăstirea Neamţ, care fusese caterisit înainte de schimbarea calendarului din treapta de Protosinghel. Soborul de Arhimandriţi, Ieromonahi şi Monahi ai Bisericii de Stil Vechi nu au cunoscut de la început faptul că Protosinghelul Gamaliil fusese caterisit de Biserică, fapt pentru care a slujit fără nici o problemă în perioada 1934 – 1937, după care s-a aflat adevărul despre el şi nu a mai fost lăsat să slujească, întrucât statutul său acum era de simplu monah. În cele din urmă acesta se separă, punând bazele unei alte structuri eclesiastice, strângând un număr restrâns de mireni, continuând să slujească necontenit, chiar săvârşind tunderi în monahism.

ISTORIA UNEI GRUPĂRI INCERTE

După apariţia acestei schisme în Biserica de Stil Vechi, s-au făcut tot felul de presupuneri la adresa fiecăruia dintre cei care rămăsese pe stil vechi şi nu adoptase calendarul nou, în deosebi de către acest fost protosinghel Gamaliil, indignat de fatpul că nu a mai putut sluji. Cum dar, ai mai putea sluji, devreme ce ai fost caterisit înainte de schimbarea Calendarului, pe motive temeinice? Aşa s-a ajuns la fondarea unei grupări din orgolii personale şi acuzaţii nefondate la adresa tuturor care au rămas pe stil vechi.

Deşi era doar Ieromonah, Părintele Glicherie Tănase era considerat ca un „lider” al preoţilor  pe stil vechi din România. După plecarea lui din obştea tradiţionalistă, monahul Gamaliil a început să lovească foarte mult în ieroschimonahul Glicherie, dând tot felul de argumente nefondate. Printre acestea trebuie să menţionăm faptul că pretindea o anumită imoralitate, deşi totul era incert şi nimeni altul, sau măcar unul dintre clericii care nu avusese probleme canonice până atunci, nu vedeau atâtea presupuneri câte făcea acest monah. Printre multe alte născociri, de dragul ademenirii unui grup mare de credincioşi, Gamaliil spunea că „Părintele Glicherie a fost botezat prin stropire”. De ce nu şi ceilalţi clerici au văzut acest detaliu? Mai mult, există presupunerea că la vizita în Ierusalim, din anul 1930 a părintelui Glicherie, ar fi fost cercetat de Patriarhul Damianos şi s-au opus pentru a-l primi să slujească, din pricina faptului că ar fi fost botezat prin stropire. După ani de zile, s-a aflat că Ieromonahul Glicherie fusese invitat şi de doi preoţi români din Ierihon, care ţineau pe stil nou; dar, era evident ca acesta să refuze, întrucât renunţase şi la săreţie şi la tot când s-a schimbat calendarul şi era absurd să slujească pe stil nou în Israel. Aceştia au lăsat false informaţii urâcioase împotriva părintelui Glicherie, fapt pentru care urmaşii lui Gamaliil caută să citeze doar ceea ce este contra lui, fără să privească şi faptul că a fost unul dintre cei mai râvnitori apărători ai Stilului Vechi şi pe care l-au urmat până la moarte tot grupul de preoţi şi călugări, nicidecum pe monahul Gamaliil care slujea, caterisit fiind.

La întoarcerea din Ierusalim Părintele Glicherie a adus Antimise pentru a se face Sfânta Liturghie, întrucât mulţi dintre slujitori nu aveau Sfântul Antimis, sau slujeau pe Antimise vechi care fusese conservate după ieşirea lor din folosinţă. Este drept, nu putem sluji pe un Antimis care este scos din folosinţă; dar, totuşi, era un caz de prigoană, chiar de război, erau loc şi pentru Iconomii, care s-au arătat mai mult ca benefice. Grupul lui Gamaliil (care slujeau fără Antimise), au început să facă zvonuri că ar fi furat Antimisele. Era normal ca acest Gamaliil să facă tot felul de zvonuri, din răutate şi mai ales pentru că era supărat pe celălalt grup tradiţionalist. Este firesc!

Urmaşii acestui monah Gamaliil spun în chip răutăcios: „Glicherie a scornit o învăţătură nouă: învăţa că biserica oficială nu era în erezie, ci în schismă. Cei de pe nou, zicea el, au harul Sfântului Duh, pentru că încă nu s-au făcut nici un sinod care să-i caterisească”. Această informaţie este total falsă şi chiar mincinoasă! Părintele Glicherie nu a susţinut niciodată că cei de pe nou au har pentru că nu au fost combătuţi de un Sinod. Această poveste a apărut abia după anul 2007 când s-au tradus tezele kiprianiţilor greci, EI FIIND CEI CARE MĂRTURISESC ASTA, ieromonahul Glicherie având alte părere, devreme ce nu a rămas împreună cu cei de pe stil nou. Dimpotrivă, tot soborul de preoţi erau în dilemă legat de primirea botezului celor de pe stil nou. Abia după revenirea de la Ierusalim au început să săvârşească Mirungerea, după purtarea discuţiilor cu Patriarhul Damioanos. Cu alte cuvinte, urmaşii lui Gamaliil continuă lupta mincinoasă împotriva monahului Glicherie, bazându-se pe ideologii kiprianiste, care apar la foarte mulţi ani după decesul părintelui Glicherie, Nicidecum fiind eclesiologie a Bisericii pe Stil Vechi din România, de la acea vreme.

Aici putem observa şi o greşeală a celor cu Gamaliil, o greşeală ce arăta mentalitatea lui de monah şi nu de cleric, sau mai ales teologhisitor. Este evident că schimbarea calendarului era o schismă şi nu o erezie! Considerăm dogmă calendarul? Nicidecum! Calendarul este cuprinsul mineiului. Deci, dacă nu este dogmă, cum poate fi o erezie? Un teolog, chiar şi autodidact, nu doar cu diplome, îşi poate da seama de ce acest grup a devenit unul dintre cele mai extremiste schisme din istorie. În decursul istoriei pogorămintele au fost făcute la tot pasul, nu doar atunci când era vorba de numere mai de creştini ce tindeau spre a se îndepărta de Biserică, sau spre a se apropia. Cei din grupul lui Gamaliil: „Noi facem iconomie de la orice, dar nu şi de la Sfintele Taine”. Ei bine, ei nefiind o grupare cu mentalităţi bine formate, ci simpli oameni care au avut un exces de a răstălmăci Pidalionul şi a culege de acolo doar ceea ce-i interesa pe dânşii, au omis să amintească faptul că „iconomia” despre care vorbim a fost „înfiinţată” chiar pentru Sfintele Taine, pentru că nu poţi spune că faci iconomie în alte cazuri, decât în privinţa Sfintelor Taine. Mai mult de atât, ei găsesc replici la orice, este evident, cine ar putea să mai recunoască adevărul, mai ales când au în spate o istorie bazată doar pe presupuneri şi nu pe argumente ce nu pot fi uşor demontate.

Monahul Gamaliil, pentru a dezvolta această structură, era evident să facă o formă de „extremism religios”. Aceasta o punem explica foarte uşor. El, făcând acest exces de zel, reuşea să ademenească mireni (vechi calendarişti) foarte uşor, mai ales când le deschidea Pidalionul la pagina cutare şi le explica despre Botez; dar, totuşi, să nu uităm că Biserica a făcut în multe cazuri iconomie de la Botez, pentru că nu poţi spune că se numeşte iconomie altceva, decât excepţiile de primire a unor Taine precum Botezul sau Mirungerea, în multe alte cazuri avem exemple în Pidalion de primire a hirotoniei ereticilor chiar, nu doar a schismaticilor şi aici mă refer la primirea Donatiştilor, a Arienilor, pe care-i primeau ca şi preoţi sau Episcopi, a nestorienilor şi în cele din urmă a iconoclaştilor. Totuşi, Biserica Ortodoxă a avut o gândire teologică, fiind condusă de Sfinte Sinoade compuse din Arhierei cu minţi luminate, raţionali şi nu extremişti, precum ei, care folosesc Pidalionul precum sectarii Biblia. Gamaliil făcea progrese cu acest exces eclesiologic care nu mai fusese prezent niciodată în Biserică; dar, nimeni dintre arhimandriţi şi ieromonahi nu l-au înţeles de ce face această inovaţie. În cele din urmă el reuşeşe să tundă în monahism doar două maici, în timp cei Biserica mare (pe stil vechi) formată din toţi zeloţii români care, în ciuda prigoanei păstrau Ortodoxia autentică, aveau numeroşi preoţi, monahi şi monahii. Este cert, nu numărul contează; dar, totuşi, să nu uităm că dânşii plecase din Mănăstiri şi din locuri unde puteau vieţui în pace şi fără să fie ponegriţi de nimeni, primind noul calendar. Dar, deşi nu socoteau dogmă calendarul, nu-l primise pe cel nou!

Trecând mai departe şi urmând firul istoriei, amintim de trecerea pe stil vechi a stareţului Evloghie Oţa, pe marginea cărui subiect cei din gruparea lui Gamaliil fac iarăşi o sumedenie de afirmaţii extremiste în discuţii particulare. Dar, cine a fost Evloghie Oţa? Acesta s-a născut în anul 1909. În anul 1922 pleacă în Sfântul Munte Athos împreună cu un Călugăr român stabilit acolo. Acesta a vieţuit în muntele Athos 18 ani unde a fost călugărit, apoi hirotonit diacon şi ieromonah.

În anul 1940 se întoarce în România, vizitându-şi rudele. Deşi se schimbase calendarul, familia lor rămăsese pe stil vechi. Aceştia fiind în partea aceea, nu cunoşteau nimic despre existenţa preoţilor pe stil vechi din părţile moldovei şi munteniei. Părintele Evloghie, fiind un călugăr trăitor, fapt pentru care aud despre dânsul mai mulţi călugări. Astfel, el devine stareţ al Mănăstirii Râmeţ din judeţul Alba (Raionul Aiud pe atunci), până în anul 1955.

Încă o dată amintim că în partea Albei, nu se ştia de existenţa clericilor pe stil vechi din cealaltă parte de ţară, era şi firesc, formele de informare de la acea vreme ne fiind permisive ca acum. Cu toate acestea, stareţul Evloghie Oţa era un zelotist format duhovniceşte în Sfântul Munte, devenind renumit pentru păstrarea stilului Vechi. Oamenii vedeau ca o reânviere duhovnicească, să aibă un preot ce ţine pe stil vechi; aşa au aflat călugării de la Râmeţ care l-au solicitat să intre în Mănăstirea lor. Aceştia fac apel către Mitropolia de la Sibiu să fie recunoscută în mod oficial ca Mănăstire păstrătoare a vechiului Calendar; însă, mitropolitul refuză categoric. Cu toate acestea, ei ţineau stilul vechi! În anul 1955 Părintele Evloghie hotărăşte să plece din Mănăstire, pentru a merge înapoi într-o Eparhie pe stil Vechi, deşi nu se ştia că ar mai fi existat vre una. Nici în Europa nu erau comunităţi pe stil vechi, întrucât fiind mulţi la număr, atât ei cât şi cei din Moldova (despre care nu ştiau unii de alţii), au cercetat locurile şi nu s-a găsit o Eparhie tradiţionalistă. În cele din urmă aceştia fac un apel către Procurorul General de la Bucureşti pentru a se găsi o rezolvare legală a problemei lor. În cele din urmă, stareţul Evloghie, Monahul Pahomie Morar (viitorul Episcop) şi obştile Mănăstirilor Râmeţ şi a schiturilor Teiuş şi Ţeţu pleacă din Mănăstire. Împotriva lor s-a făcut o campanie în mod public şi oficial, de către Mitropolia de la Sibiu. Văzând că nu-i pot convinge să revină în Mănăstire, popii fac demersuri pe la miliţie, astfel încât părintele Evloghie şi călugării au fost arestaţi şi condamnaţi la închisoare. În penitenciarele de la Turda şi Aiud mai erau călugări şi credincioşi pe stil vechi arestaţi. Aşa a putut afla şi părintele Evloghie despre existenţa unui nucleu de preoţi şi călugări pe stil vechi, căruia se alătură şi el după eliberarea din închisoare.

Revenind la grupul monahului Gamaliil, reamintim extremismul de care acesta se folosea pentru a-şi aduna un grup de membri, făcând contra celorlalţi preoţi şi călugări. Ei susţin: „Părintele Gamaliil nu împărtăşea pe nimeni fără barbă”. Ei bine, noi cunoaştem că nici ceilalţi nu împărtăşeau pe nimeni fără barbă; dar, diferenţa era că ceilalţi erau preoţi, el monah. Mai mult de atât, ei spun: „unii creştini se duceau de la 200 km până la Târgul Neamţ cu căruţele cu boi, să-şi boteze copiii şi când ajungeau la el, le zicea: „Dacă nu făgăduieşti că laşi barbă, nu-ţi botez”. Era evident să se comporte şi el ca un preot zelot, ţinând cont că aceşti omanei nu acceptase noul calendar şi păstrau Credinţa Strămoşească. Cum ar fi putut el să-i ademenească? Fiind bărbierit ca cei de pe nou? Permiţând bărbierirea ca ei? Evident că nu! Nici nu ar mai trebui să facem paranteze, întrucât ei oricum vor continua să întoarcă istoria cum vor şi cum le este comod să iasă ca fiind cel mai corect grup, deşi nu avea nimic în comun cu Ortodoxia. Un grup extremist format de un monah, care face un exces din tot ce găseşte în Pidalion, nu poate fi numit Biserică, indiferent cât ar mai mutila ei istoria.

Pentru a falsifica istoria prin a o scurta, dând de înţeles că vreun preot din cei despre care aminteam la început ar fi rămas cu Gamaliil, deşi adevărul este cu totul altul, ei scurtează şi trec direct la finalul istoriei, ajungând iarăşi la a-l denigra pe ieromonahul Glicherie care reuşise să strângă la un loc toţi preoţii rămaşi pe stil vechi, din România, spun iarăşi în chip mincinos: „Toţi aceşti preoţi au trecut la Domnul unul câte unul, ultimul dintre ei fiind Părintele Ioanichie Dudescu. Cam la un an după aceasta, s’a eliberat din închisoare Părintele Ghimnazie Popa. Acesta era hirotonit la Ierusalim înainte de schimbare şi într-adevăr slujise la Patriarhie, dar Patriarhia Ierusalimului pana în ‘35 la întronizarea patriarhului Timotei, n-a slujit oficial cu patriarhia Constantinopolului. Deci, acest Părinte român Ghimnazie, venind în România, s’a dus prima dată la Slătioara, deoarece nu ştia de grupul Traditionaliştilor. Îl cunoştea pe Glicherie, că acesta fusese la Ierusalim şi îl ştia de acolo căci avusese o discuţie cu Patriarhul Damian in ’30 în felul următor: Părintele Ghimnazie l-a dus pe Glicherie să-i facă cunoştinţă cu Patriarhul”. Puţin mai devreme aminteam de acest preot al Patriarhiei Române în Israel, Ghimnazie Popa. Acesta era pe stil nou! Nu ne interesează faptul că Patriarhia nu a avut comuniune oficială cu Constantinopolul, pentru că nici ROCOR nu a avut şi nici alte Biserici locale, pe noi ne interesează decursul lucrurilor şi nu relatările care se încurcă în argumente. Dacă vă amintiţi, mai devreme spuneam despre acest Ghimnazie, spuneau cei din grupul lui Gamaliil, l-ar fi găsit pe părintele Glicherie ca fiind nebotezat. Ei bine, ne punem întrebarea: de ce s-a dus la Slătioara, la acel „nebotezat” când a venit în România? Evident, istoria pe care o relatează ei nu are un început şi un sfârşit fără să se contrazică. Care era rolul vizitei acestui Ghimnazie în România? El era preot pe nou în Israel şi venea în România din când în când să colecteze fonduri pentru aşezămintele de acolo. Astfel, cunoscându-l pe părintele Glicherie, cu care nu s-au certat nici unul dintre românii din Israel, l-au vizitat, deşi nu slujeau împreună şi nu a dorit să slujească cu ei în Ierusalim.

Interesant este răstălmăcirea istoriei, cum ei înşişi (grupul lui Gamaliil) se contrazic. Ei spun în mare: Părintele Glicherie s-a dus la Ierusalim, dar apoi nu a fost primit (deşi nu e adevărat). El nu s-a dus să stea acolo… În cele din urmă, tot ei spun, că acel preot Ghimnazie revine în România şi se duce la părintele Glicherie, după care iarăşi ei spun: „cesta, fiind bătrân, nu l’a cercetat prea mult, ci a fost mulţumit că e pe vechi şi nu a slujit cu patriarhia română. Astfel, au slujit împreună. Apoi, ca din întamplare, Patriarhul îl întreabă: Din România, din ce zonă eşti? Din Bucovina; zise el. Păi, înseamnă că eşti nebotezat, căci Bucovina a fost mai bine de 50 de ani (1867-1920) sub ocupaţia austro-ungară, iar în această perioadă preoţii au botezat prin stropire pentru ca erau preoti trimişi mereu de catolici”.

O aberaţie! Catolicii sunt pretutindeni în România; dar, să nu uităm că ortodocşii fie se botezau din tată în fiu, fie aveau preoţi ortodocşi. Această scorneală este tot de la ei pornită, căci, deşi a fost stăpânită NU DOAR BUCOVINA, preoţii ortodocşi practicau Ortodoxie şi o trăiau, fiind prigoniţi şi adesea neştiuţi decât de credincioşi. Nu ar fi spus în niciun caz acest lucru Patriarhul de Ierusalim, ştiind istoria României şi mai mult de atât, dacă stăm bine să ne gândim, Ghimnazie, spun ei, când a venit în România a fost la părintele Glicherie. Nu este normal a întoarce istoria, psihologic (pentru că e o tactică foarte cunoscută), rotind informaţiile în aşa fel încât să iasă un alt context decât cel adevărat. Să nu mai spunem că totul este un „mit” fără o susţinere. Noi ştim că în tot Ardealul au fost papistaşi şi au botezat prin stropire!!! Dar, ortodocşi nu au existat? Şi dacă au existat, ne conving sectarii lui Gamaliil că erau papistaşi în botez? Aceştia treceau prin grele prigoane, suferinţe, nu erau în legalitate, era absurd să boteze ca şi catolicii. Repet, nu ne interesează ce fac catolicii şi preoţii trimişi de ei, noi vorbim de Ortodoxie! Părintele Glicherie era botezat în Mihoveni de Suceava. Mi se pare o aberaţie să susţii că Suceava era sub imperiul papist. Dacă nu au studiat mai bine istorie, cam toată românia era sub Austro-Ungari. Asta înseamnă că mijlocul Sucevei, unde sunt foarte puţini catolici de regulă, unde a fost adus acest curent catolic şi nu a influenţat pe nimeni, ar fi botezat fără gândire canonică! Dacă stăm să ne gândim, de ar fi apărut grupul lui Gamaliil la câţiva ani după ce fusese România sub imperiul otoman, aveau să afirme că se botezau ca musulmanii, ori e vizibil aberant! Ei mai amintesc despre o maică Alexandra, care s-ar fi dus la preotul din acel sat, care îl botezase pe părintele Glicherie şi că i-ar fi spus că el a botezat mereu prin stropire… Iarăşi aberant, pentru că nu putem spune că Ortodoxia noastră, înainte de anul 1900 era în atâtea erezii câte vedem noi acum! Botezul prin stropire puteau să-l practice catolicii de la apariţia lor în 54’. Ce ne priveşte pe noi? Dacă sunt ortodocşi în Siria, spunem că sunt botezaţi prin tăiere împrejur pentru că sunt într-un stat majoritar musulman? Dar, iată unde duce gândirea sectaristă…

Ei spun (cei din grupul lui Gamaliil) că părintelui Glicherie i s-ar fi propus să fie botezat din nou în Iordan şi că acesta ar fi refuzat zicând „am turmă în România. Dacă află că mă botez, mă omoară cu pietre”. Sincer să fiu, eu nu pot găsi nicăieri unde au aflat ei acest fals dialog. Este o aberaţie să vorbim în locul unor oameni morţi, care nu prea au lăsat scrieri şi să vorbim noi cu gurile lor. Părintele Glicherie, repet, era botezat de un preot Ortodox şi nu doar Suceava era sub Austro-Ungari!!! Erau cam în toată românia! Să spunem că nimeni nu a mai practicat Ortodoxia, până să apară grupul lui Gamaliil? Înseamnă că Sfântul Calinic de la Cernica slujea cu Episcopi ortodocşi care boteza prin stropire??? Este ridicol.

Urmaşii lui Gamaliil continuă să-l jignească pe părintele Glicherie, spunând: „l-a izgonit cu Poliţia şi în Gară la Fălticeni i s-a făcut control şi i s-au confiscat multe comori duhovniceşti: Sfinte Moaşte, Sfântul şi Marele Mir şi altele, dupa care a fost arestat”. Dar, totuşi, să nu uităm că însuşi părintele Glicherie era refugiat în toate locurile şi căutat de poliţie, batjocorit şi prigonit. Rescriem istoria cum vrem noi? El nu avea instincte reticente precum cei din grupul lui Gamaliil, fiind conduşi de monahul Mina Pătraşcu, după moartea fondatorului mişcării schismatice.

Mina Pătraşcu află din surse proprii (de remarcat este faptul că pe ei nu-i prea prigonea nimeni), de prezenţa lui Ghimnazie în România şi-i propune să vină liderul lor, pentru că nu mai aveau preot care să le slujească. Acesta acceptă şi nu se mai întoarce în Ierusalim, unde starea financiară era destul de precară, el venind temporar în România pentru a colecta fonduri. Mina avea relaţii de prietenie cu securiştii şi îl eliberează pe Ghimnazie. Acesta vine la Furceni. Ghimnazie era renumit pentru colectele frecvente prin Grecia şi România. Aflând de vestea că grupul pe care-l conducea Ghimnazie a rămas iarăşi fără preot, vine în România şi-i păstoreşte, un ieromonah român din Grecia, pe nume Nifon, venit în România, se duce la ei. Acesta începe să slujească din anul 1960, după moartea lui Ghimnazie.


%d blogeri au apreciat asta: