Cap. 11. De ce folosesc sectele Biblia? Pentru că este falsificată spre manipulări.

Omenirea „mai puţin credincioasă” este sufocată de tot felul de persoane, mădulare ale unor confesiuni religioase protestante sau neoprotestante, care învaţă Biblia pe de rost şi merg, practic, din uşă în uşă să racoleze creştini slab documentaţi, cărora le arată 2, 3, sau 10 versete biblice şi deja i-a convins. Nu veţi vedea vreo astfel de confesiune să folosească altă carte. Este drept că nici nu ar fi primiţi la uşile oamenilor; însă, veţi vedea pe vreunul să dorească cu ardoare să descopere adevărul, să aducă oamenilor argumente că Biblia este falsificată din scoarţă-n scoarţă? Nici unul! Din ce cauză? Pentru că pastorii lor, sau episcopii, ca şi în cazul celor Ortodocşi, consideră cartea ca fiind un principal ghid de a manipula poporul. În ambele cazuri, strategia funcţionează perfect, unii percepând zeciuială bănească, iar alţii oferind „promisiunea minunilor, a vindecărilor şi mântuirii” în urma unor slujbe considerabil plătite.

Dacă observăm bine, oamenii din secolele I-III erau foarte primitori, călduroşi, îl iubeau pe Dumnezeu atât de mult, încât nu vroiau să se lepede de El nici cu preţul suprem al vieţii. Faptele lor nu aveau cum să fie murdare, sclavagiste, de tortură, amestecând un caracter „bun dar răutăcios”. Altfel, aceştia nu s-ar fi răspândit cu atâta repeziciune în doar două sute de ani. Lumea a primit Apostolii şi Ucenicii pentru că le aducea ceva nou, le aducea ceva ce nimeni nu dăruia, nici un alt cult religios: le aducea bunătate, dragoste şi pace! Asta le-a alimentat dragostea lor de Hristos, încât politicienii se chinuiau să-i manipuleze să meargă la templele statelor, împăraţilor, să creadă în zeii lor şi să „le aducă jertfe” băneşti sau materiale, într-un cuvânt, să fie în rând cu lumea.

În Apostoli au văzut lumina faptică, bunătatea şi dragostea născută din interiorul lor. Se simţea prezenţa unor Sfinţi! Cu siguranţă nici unul dintre Apostoli nu a instaurat o dictatură a boierimii, să lase boieri pe ici-colo; iar oamenilor, de fapt, aceştia în predici să le vorbească despre cum să fie supuşi conducătorilor economici. Hristos a eliberat omul! Apostolii l-au lăsat liber! Acum se adevereşte încă o dată de ce nu există manuscris Apostolic, de ce au fost toate distruse, pentru că episcopia imperialistă NU a avut nici o legătură cu apostolatul şi nici nu are! Biserica lor, pretins-creştină, este sursa de venit pentru toţi episcopii care stau prin camere împodobite cu belşug, beau, mănâncă şi se petrec ruşinos între ei, iar prostimea munceşte de dimineaţă până seară, să se mântuiască. De ce nu muncesc şi aceste specimene, dacă slugărnicia aduce mântuirea? La muncă!

Dumnezeu L-a făcut liber pe om, nu manipulat! I-a dat înţelepciune, raţiune, nu îndobitocire şi „ascultare” de boieri. Hristos nu a întemeiat un imperiu, iar Biserica Sa, niciodată până în secolul IV nu a fost imperialistă. Iată, în realitate, ce a făcut perioada „libertăţii” bizantine din învăţătura creştinătăţii. Totul a devenit o industrie care fabrică continuu, de aproape 1700 de ani, sclavi pentru nişte călugări care trăiesc în palate episcopale, îmbuibaţi de lux şi avuţie, cu multiple orientări şi apucături, iar Sfântul lui Hristos, Spiridon al Trimitundei, trăia într-o simplitate ieşită din comun, iar în loc de mitră scumpă, avea un coş de nuiele pe cap, sau Sfântul Haralambie, sau, de ce să nu le dăm exemplele Sfinţilor Lui Hristos Apostoli şi Ucenici, datorită cărora suntem creştini?

Confesiunile protestante vin să-şi propovăduiască ideile lor teologice bazate pe o carte falsificată, special pentru a fi o cheie psihologică de a încuia minţile unor oameni şi de a-i deposeda de darul Lui Dumnezeu: raţiunea şi libertatea, pe care omul din născare le are! De pildă, propaganda „zilei sâmbetei” este cea mai cunoscută învăţătură argumentată a acestora; însă, prin cât de falsificată este Scriptura, parcă mai sunt şi rămăşiţe de informaţii bune, care ne spun anumite lucruri. Iată acest detaliu surprinzător: „Drept aceea, s-a lăsat altă sărbătoare de odihna poporului lui Dumnezeu. Pentru că cine a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit şi el de lucrurile lui”[1]. Bineînţeles că nu se vorbeşte despre ziua de luni, dar nici despre ziua de sâmbătă, pentru că aceasta era ţinută deja de evrei, de 1200-1300 de ani şi spune clar că s-a lăsat altă sărbătoare de odihna poporului lui Dumnezeu, aceasta din tradiţia de 2000 de ani, fiind o zi de Duminică. La urma urmei, nu are cum să aibă loc Învierea Lui Hristos sâmbăta, pentru că ar fi avut loc răstignirea sa printr-o Miercuri şi nicidecum într-o Vineri.

[1] Epistola către Evrei; cap. 4; vers. 9-10.

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: