Cap. 13. Apostolii Lui Hristos declară Vechiul Testament „un văl întunecat”.

Vechiul Testament este negat chiar de Sfinții Apostoli, în cărțile lor, sau scrise ulterior de către ucenicii acestora. De pildă, antipatia față de Moise a fost ștearsă din multe locuri unde ar fi putut să se facă vizibilă. Este cunoscut de lumea teologică faptul că la Sinodul al VI-lea Ecumenic, au fost scoase foarte multe indicii biblice care ar fi fost incomode împăratului păgâno-iudeu Iustinian. Totuși, anumite indicii au scăpat de distrugere până astăzi. Iată ce spune Sfântul Apostol Pavel: „Având deci o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, Şi nu ca Moise, care îşi punea un văl pe faţa sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârşitul a ceea ce era trecător. Dar minţile lor s-au învârtoşat, căci până în ziua de azi, la citirea Vechiului Testament, rămâne acelaşi văl, neridicându-se, căci el se desfiinţează prin Hristos; Ci până astăzi, când se citeşte Moise, stă un văl pe inima lor; iar când se vor întoarce către Domnul, vălul se va ridica” (II Corinteni; cap. 3; vers. 12-16). Prin acest cuvinte care au scăpat de cenzuri, ştergere sau modificare, Sfântul Apostol ne învaţă foarte clar că „citirea lui Moise” – nicidecum numindu-l vreun Sfânt – este o citire întunecată, fără pic de Harul şi Darul Lui Dumnezeu, care NU este prezent în aceste scrieri; iar, dacă suntem mai atenţi asupra textului, vom vedea cât de cuprinzătoare este afirmaţia sa că „până în ziua de azi rămâne acelaşi văl asupra lor”. Observăm că Apostolul Lui Hristos ne explică faptul că nici înainte şi nici după, Vechiul Testament nu a fost nimic altceva decât un văl întunecat, neinsuflat de Dumnezeu! Minte Apostolul, sau evreul?

Teologii şi scriitorii care au luptat din greu să iudaizeze Sfânta Scriptură, încât 3 sferturi din aceasta să fie ocupată de Vechiul Testament. Nu vă miraţi că în aproape nici o Biserică Ortodoxă din lume, nu este săvârşită nici una dintre Sfintele Liturghii ale Sfinţilor Apostoli? Profesorii de teologie învaţă elevii verbal că: Apostolii făceau Liturghia citind Psalmi, invocând Sfântul Duh şi săvârşind Împărtăşirea. Aceasta este o idee răspândită în chip mincinos, tacit, în toată creştinătatea! În realitate, până în ziua de astăzi există Sfânta Liturghie a Sfântului Apostol Petru; care, deşi foarte scurtă, nu cuprinde nici măcar un psalm sau un verset din Vechiul Testament! Oare, de ce profesorii, ştiind acest adevăr, formează mentalităţile elevilor lor, să tindă spre o iudaizare progresivă a creştinismului? În perioada primară, orice psalm, orice text din Vechiul Testament, era socotită o erezie în Biserică. De asemenea, nici un proroc nu era menţionat ca Sfânt sau exemplu de urmat. Toţi proorocii din legea Mozaică erau ridicaţi la rangul acesta, în momentul în care deveneau foarte mari criminali – fiind vorba despre o lege bazată în mare parte pe manipularea poporului, minciună, ironizarea Lui Dumnezeu, cu scopul creării unui popor brutal şi cotropitor.

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: