Cap. 15. Despărţirea mării roşii şi fuga de 40 de ani, minciuna care este demontată tocmai din textele Vechiul Testament.

Trecând peste această perioadă, în care evreii au avut condiţii bune de trai şi s-au înmulţit, au încercat din nou să facă război cu egiptenii, lucru amintit în mai multe cărţi ale Vechiului Testament, cât şi de către istorici, şi cum nu au reuşit, a urmat „despărţirea Mării Roşii” un subiect care iarăşi a prins amploare în teologia creştinilor, falsificată de evreii de mai apoi.

Despărţirea în două a apelor este poate cel mai cunoscut subiect vechi-testamentar, care nu a fost remarcat de nici un istoric din acele vremuri, decât de urmaşii lui Moise. Când au scris povestea, erau deja morţi toţi cei care au plecat din Egipt. În versetul următor, autorul dă de gol falsitatea acestei poveşti. Mitul a fost inspirat de la un peşte ce trăieşte în Marea Roşie şi care are solzi doar pe o parte a corpului. „…dincolo de Iordan, în valea din faţa Bet-Peorului, în pământul lui Sihon, regele Amoreilor, care a trăit în Heşbon, pe care l-a bătut Moise cu fiii lui Israel, după ieşirea lor din Egipt” (Deuteronom; cap. 4; vers. 45-46).. În acest verset ni se vorbeşte ceva care dărâmă perioada celor 40 de ani, cum eram minţiţi de teologi, că Moise a fugit de armata lui Faraon, cu carele, cu poporul grămadă după el, timp de 40 de ani. La urma urmei, fugind cu carele şi cu poporul, de le scăpărau călcâiele să nu-i prindă armata, nu le trebuia 40 de ani să ajungă în Israelul de astăzi, care se află la o distanţă de aproximativ 800 de km; dar, exagerările atrag cea mai mare atenţie când vine vorba de fabulaţii cu miracole şi ciudăţenii pe care nimeni, dar absolut nimeni nu le vede, doar că i le citesc alţii şi apoi zice că le-a şi văzut în instinctul său cleptoman. Versetul de mai sus ne demontează minciuna şi ne explică de ce Moise şi poporul evreu au zăbovit 40 de ani şi nicidecum pentru a despărţi în două o apă! Ei au profitat de condiţiile bune din Egipt, s-au înmulţit şi cum nu au reuşit să devină conducători, s-au mutat în ţinutul Amorilor, unde au dus un război de 40 de ani pentru a ucide locuitorii şi a le lua teritoriul, unde se află astăzi Israelul.

Una dintre cărţile menţionate chiar din primele secole de creştinism, de autori precum Hipolit, între anii 223 şi 225 după Hristos, Origen din Alexandria în anul 233 şi Eusebiu de Cezareea în anul 323, se numeşte „Evanghelia Sfântului Apostol Toma”. Aceasta a fost scoasă din Sfânta Scriptură tocmai pentru că era drastică în privinţa evreilor. Totuşi, ce a deranjat atât de mult conducerea politică a Bisericii de după anii 323, încât să o scoată în afara cărţilor Vechiului Testament? Tocmai un citat care cuprinde acelaşi lucru, pe care-l zice Sfântul Apostol Pavel mai sus. Iată ce spune Sfântul Apostol Toma: „52. Ucenicii i-au spus: Douăzeci şi patru de profeţi au grăit în Israel şi toţi au vorbit despre tine48. [Iisus] le-a spus: Aţi lăsat la o parte pe Cel viu dinaintea voastră şi aţi grăit despre cei morţi”. Într-un cuvânt, textul relatează exact aceeaşi idee principală, ca şi a Apostolului Pavel, cum că tot ce ţine de Vechiul Testament, prooroci, poveşti, profeţii, sunt erezii neinsuflate de Dumnezeu; iar, Apostolul Pavel, Toma şi alţi Apostoli, le consideră moarte şi pe adepţii lor morţi, învăluiţi în întuneric! Iar noi… suntem obligaţi să-i avem ca Sfinţi în Calendarul bisericesc şi unii chiar însemnaţi ca fiind sărbători importante, cum ar fi faptul că proorocul Ilie Tesviteanul ajunge un om important şi demn de a fi considerat proroc, după ce reuşeşte să pună la cale o strategie nouă din urma căreia ucide aproape 1000 de oameni. Cum am mai dat exemple şi în alte situaţii, criminalii ajung sfinţi nu pentru că s-ar fi pocăit sau că le-ar fi părut rău de crime, cruzime, sau pentru că ar fi adus bunătate şi blândeţe pe pământ, ci pentru faptul că puterea politică diviniza criminalii în faţa poporului de jos. Astfel, poporul era manipulat să devină criminal şi barbar, pentru satisfacţia împăraţilor lor de a cuceri întreaga lume, tendinţă care nu le este străină nici în ziua de astăzi. În cuprinsul acestei cărţi vom descoperi că Ilie Tesviteanul nu a existat niciodată, povestea lui fiind copiată de la un zeu indian care trăise cu un mileniu înaintea metaforicului Ilie Tesviteanul.

În versetele următoare deducem câteva lucruri esenţiale; dar, nu sunt spuse decât pe ocolite, tot cu aspectul de a ascunde indiciile în spatele „evlaviei” faţă de Dumnezeu a unui criminal notoriu: „eu nu sunt om îndemânatic la vorbă, ci grăiesc cu anevoie şi sunt gângav; şi aceasta nu de ieri de alaltăieri”[1] şi mai apoi continuă: „Nu ai tu, oare, pe fratele tău Aaron levitul? Ştiu că el poate să vorbească în locul tău”[2]. Era foarte clar lucru că nu Dumnezeu vorbea unor sadice, care invocau promisiuni divine doar pentru a-şi asigura supunerea necondiţionată a poporului. Aaron juca rolul de „vocea lui dumnezeu” şi de asta cine nu credea că aceea chiar este vocea lui Dumnezeu, era condamnat la moarte. De ce? Pentru că ei nu aveau nevoie de sclavi care să deschidă ochii, să se deştepte, ei aveau nevoie de cei mai slabi indivizi şi cei mai uşor de manipulat. În concluzie, cu această dare de gol a celor doi escroci, cu demascarea tuturor minciunilor şi a contradicţiilor vechiului testament, aceasta nu este o carte creştină, ci una satanistă şi nu are ce căuta în rânduiala Bisericii Creştine. Este evident, chiar şi sataniştii sunt liberi prin constituţii să creadă în ceea ce doresc ei; însă, dacă iudeii vor să creadă în acest testament, să creadă; numai că, aici am argumentat foarte clar şi precis că sute de versete şi capitole sunt de-a dreptul sataniste şi nu au nevoie de nici un avocat prefăcut şi bine plătit, să le transforme din erezii în credinţe şi din omoruri în virtuţi.

Fără exagerare şi cu fundament destul de complex, cartea este de-a dreptul mincinoasă şi să i-o atribuim Domnului, de parcă El este un mincinos, iar Moise şi evreii sunt sfinţi verticali, este cea mai mare erezie a tuturor timpurilor şi din păcate, manipularea a durat mai bine de 1000 de ani, cât timp creştinilor le-a fost ţinut ascuns acest adevăr, tocmai în cel mai sigur loc: în cărţile la care aveau acces şi nu în cărţi secrete sau ascunse. O biblie o are oricine în casă; dar, citindu-o fără nici o logică, doar de dragul de a o citi, omul de rând nu va observa niciodată adevărul. Dacă se mai şi duce la vreun teolog iudaizat, care sigur vine cu afirmaţia „mai există o explicaţie” şi-l îndepărtează pe om şi mai mult de subiect, atunci nu mai avem de ce să ne întrebăm de ce am fost manipulaţi atâtea secole şi trataţi ca nişte slugi ale unor confesiuni afaceriste, nelăsate de Domnul Hristos, care nu au nici cea mai vagă legătură cu Creştinismul Apostolic şi cu ultimii Sfinţi Părinţi din perioada apostolică.

[1] Ieşirea; cap. 4; vers. 10.

[2] Ieşirea; cap 4; vers. 14.

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: