Cap. 2. Facerea Lumii şi a omului în cultura sumeriană. Comparaţii cu textul biblic.

Sumerul este recunoscut ca fiind cea mai veche aşezare umană de pe Terra. Acesta era situat între râurile Tigru şi Eufrat, după cum scrie chiar şi în Pentateuhul biblic: „Numele râului al treilea este Tigru. Acesta curge prin fata Asiriei; iar râul al patrulea este Eufratul. Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească” (Facere; cap. 2; vers. 14-15). Cu alte cuvinte, Moise relatează începuturile omenirii în Sumerul antic, aşezare pe care după 4000-4500 de ani, el o defineşte ca fiind „Edenul pământesc”.

Acest aspect prezent în biblia mozaică ne face cunoscut faptul că prima legătură a seminţiei noastre omeneşti se trage din Sumer. Cine erau sumerienii? Ce istorie au şi ce edificii sau urme au lăsat în urma lor?

Sumerienii au fost primul popor care şi-a format cetatea în jurul lui Adam. Aceştia aveau o formă complexă de explicare ştiinţifico-religioasă a creării lumii. Aceştia au avut o credinţă monoteistă – într-un singur Dumnezeu. Facerea lumii nu are aspectul relatat de către iudei; Dumnezeu nu-şi neagă atotştiinţa, nu se contrazice şi nu confundă Luna cu un corp luminos şi nici nu afirmă că în cer există o apă permanentă. Cultura sumerienilor este cu totul diferită de cea mozaică şi continuă să fascineze lumea ştiinţifică, pe când cea mozaică nu aduce absolut nici un aport coerent şi real, decât ficţiune.

În cultura evreilor scrie că Adam a fost plămădit din lut, adică din pământ şi apă. Sumerienii însă, mărturisesc acelaşi lucru; dae, nu-l arată pe Dumnezeu asemenea unui copil de grădiniţă care stă să facă un omuleţ din lut. Ei dezvoltă, afirmând că divinitatea a creat Pământul şi celelalte planete cu o distanţă aproape egală între ele, fără a avea vreo dată ocazia să se lovească una de alta. Pământul apare prin comasarea a două planete într-una singură: una solidă şi una lichidă, fiind posibilă existenţa vieţii doar pe această singură planetă: Terra. Spre deosebire de Moise, sumerienii nu-i atribuie Lui Dumnezeu munca fizică, ci doar voinţa sa de a face totul, asemănându-L cu o Inteligenţă divină imposibil de descris în cuvintele omeneşti. Moise, însă, îl descrie pe Dumnezeu ca un maniac care porunceşte să fie violate femei, ucişi copii, vrea jertfe de sânge, vrea morţi şi răutate. Ba dimpotrivă, mai vrea şi răutate şi ură între un amărât de om şi un şarpe iraţional. Aceste noţiuni nu apar în cultura sumeriană, decât faptul că Dumnezeu, aici, pe pământ, i-a creat pe oameni din inerţia voinţei sale şi nu culcându-l pe unul, rupându-i coastele ca să-i facă femeie, după ce nu mai aveau chip „de trăit în pace bietele animale” şi era vitală crearea femeii. Moise poate se inspirase de la ciobanii evrei care năpădeau oile, după cum bine ştim…

În urma sumerienilor au rămas câteva tăbliţe sculptate, cu vechimi estimate între 7000 şi 7500 de ani, care descriu mai detaliat Facerea Universului, creat de Dumnezeu prin raţiunea şi inteligenţa sa, care nu-i încape în discuţie omului şi în veci nu va putea să priceapă, cum de stau într-o armonie atât de antică aceste planete, care străjuiesc bătrânul nostru sistem solar. Tăbliţele sumeriene ne descoperă cele mai vechi scrieri despre Adam, sau reprezentaţii iconografice care vorbesc despre acele vremuri de început ale omenirii.

SUMERO-CREȘTINI . SCULPTURA ANTICA- ADAM SI EVA SI FII LOR

În această sculptură antică, reprodusă în câteva exemplare, expuse la mai multe muzee din lume, după un original datat din urmă cu aproximativ 7500-8000 de ani, sunt închipuiţi primii oameni.  Prima figură fiind asemănătoare lui Cain amintit şi în Vechiul Testament, despre care sumerienii spuneau că a fost primul om curajos şi puternic, înţelepţit de Dumnezeu, care a îndepărtat fiarele sălbatice de lângă aşezarea umană. El se ocupa cu vânătoarea. A doua figură este pomul Edenului, care are 4 ramuri, ceea ce simbolizează înţelepciunea, sau cum a numit-o Vechiul Testament „cunoaşterea binelui şi al răului”. A 4-a figură o reprezintă pe Eva, care ţine în mână un fruct rupt din acest pom al înţelepciunii, cu care reuşeşte să învingă răutatea, sau ispita închipuită prin a 4-a figură de jos. A 5-a reprezentare este „Duhul Lui Dumnezeu, care umbla peste ape” după cum apare şi în Vechiul Testament. Al 6-lea este Adam şi al 7-lea este asemănător lui Abel, care se îngrijea de agricultură şi de pescuit, pentru procurarea hranei.

Piatra de la care se inspiră şi Ezdra, când modifică textul biblic al lui Moise, este descoperită în vechiul Sumer şi nu poate fi explicată în adevărata ei simbolistică. Babilonienii venind ulterior în aceste ţinuturi, nu au cunoscut alfabetul cuneiform şi majoritatea explicaţiilor originale nu s-au mai aflat niciodată. Este remarcabil faptul că Dumnezeu îi dă omului înţelepciunea să o fructifice, să se folosească de ea şi nu îl îngrădeşte la mâna conducătorului politic, cum a încercat preotul evreu Ezdra, să tâlcuiască acest peisaj după placul lui de conducător politic: „Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise. Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului”(Facere; cap. 2; vers. 8-9.). Cu toate că autorul încearcă să explice că înţelepciunea nu este destinată oamenilor, ci numai lor, în calitate de conducători ai poporului, teologii au tot încercat să interpreteze acest verset ca fiind vorba de o „ispitire” a Lui Dumnezeu făcută omului, să vadă dacă va încălca porunca Sa; însă, ce nevoie ar fi avut Atotştiutorul, care ştia dinainte ceea ce zidise, să ispitească/să încerce un om, câtă vreme însuşi apostolul Iacov zice: „Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa” (Sf. Ap. Iacov; cap. 1; vers. 13-14.). Deci, autorul textului din Vechiul Testament a dorit să-i predea poporului învăţătura ascultării şi a lipsei totale de căutare a înţelepciunii. Şi atunci, cartea începe cu o mediocră strategie de manipulare? Fireşte că da!

SUMERO-CREȘTINI . SIMBOLURI SUMERIENE DIN VREMEA LUI ADAM, PREZENTE IN ICONOGRAFIA ORTODOXA.

Foto1. Sf. Treime în iconografia slavă; Foto. 2. Simbol Sumero-creştin complet, care este format din 8 laturi (∞ este şi simbolul infinităţii; iar cele 4 ramuri ale pomului înţelepciunii, reprezintă limita intelectului omenesc); Foto. 3. Dumnezeu Tatăl; pictură din Catedrala Ortodoxă din Sibiu.

SUMERO-CREȘTINI . ADAM SI EVA SI POMUL DIN EDEN.

Oamenii distrug pomul cu fructele necunoscute până astăzi, atât în Vechiul Testament cât şi în cultura sumeriană, care aveau anumite daruri sau proprietăţi. Deasupra este steaua cu 8 raze. Femeia şi soţul ei se roagă de sălbaticii veniţi (fără îmbrăcăminte pe ei, probabil babilonienii), să nu rupă acest copac. Femeia ţine în mână o lumânare sau o făclie. Sălbaticii îl distrug.

SUMERO-CREȘTINI . ADAM ȘI CRUCEA DE ASTĂZI

Foto 1. Un înţelept sumerian purtând un pandantiv, care se pare a fi prima identificare a Crucii în Sumerul antic. Foto 2. Doi oameni se roagă divinităţii care crease totul, în genunchi, practică întâlnită inclusiv la creştini. Deşi rugăciunea în genunchi este contestată de curentele moderniste şi protestante, iată că sumerienii, urmaşii direcţi ai lui Adam se rugau astfel.

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: