Cap. 3. Naşterea Lui Hristos. Alte aspecte introduse în textul biblic.

Naşterea Lui Hristos este şi începutul Noului Testament, începătura mântuirii. Pentru a face o legătură între Hristos şi Vechiul Testament, teologii ascunşi, idei ascunşi, au căutat toate locurile din Vechiul Testament unde apare numele Nazaret, cum era și evident. Mai mult de atât, pornind de la premiza că „va fi nazireu”, involuntar în 1300 de pagini găseşti de zeci de ori acest cuvânt. Oricine cuvânt de acest gen, deja ajungea subiect de profeţie, pentru obsesia teologilor iudeo-creştini de a face orice doar să lege Noul Testament de cel vechi, chiar dacă nici una dintre profeţii nu are legătură cu Hristos, cum am amintit şi în cazul nazireului promis că-i va scoate din lagărul Filistenilor. Totuşi, dacă în mintea acelui iudeu profet, stătea fix bătută ideea că el vrea să-şi ţină în frâu poporul, să-l mintă cu promisiuni, pentru ce să facem asemănări sau legături cu Naşterea Lui Hristos? Simplu: pentru a iudaiza creştinismul! Hristos nu trebuie coborât la nivelul acela încât să-l identificăm în textele profeţilor mincinoşi şi care nu prea credeau în nimeni.

Asemănarea Lui Hristos cu acel rege pe care-l aşteptau iudeii, nu poate fi făcută în nici un sens! Avraam vorbea despre o minciună născocită de el care mai apoi a prins la public şi fiecare conducător de trib, de după el şi până la Moise, au extins promisiunile fiecare în felul său. Practic, promiteau o minciună, prin care să-şi ţină oamenii şi poate aşa se vor înmulţi şi vor avea slujitori şi mai mulţi la oi, vaci şi capre. Această legătură forţată făcută de teologi pseudo-creştini, între Mântuitorul şi iudeii vechiului testament, vor să-i descrie pe „profeţi” ca fiind vorbitori cu Dumnezeu.

Primul subiect cu care începe Legea lui Moise este faptul că s-a născut în sărăcie, în Egipt, când Faraonul dispusese uciderea tuturor pruncilor evreilor. Nicăieri în istorie nu s-a găsit vreun document sau relatare că în Egipt se petrecuse vreun genocid; însă, să nu uităm câtă barbarie, câte genociduri şi câte crime săvârşise poporul lui Moise? Trecând peste această nulitate de informaţie, descoperim aceeaşi istorisire tocmai în prima Evanghelie din Noul Testament, când este descrisă întâlnirea vrăjitorilor persani (magi) cu Irod: „luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în tara lor”[1] şi continuă să povestească cum şi Îngerul Domnului îi zise lui Iosif: „îngerul Domnului se arata în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul si pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă”[2]. Era clar că Îngerul Lui Dumnezeu nu avea cum să facă această greşeală istorică, pe care o face autorul textului scris cu siguranţă după 300 de ani de la eveniment şi nicidecum de către un Apostol. Totuşi, se ambiţionează să îi pună în gură Îngerului Lui Dumnezeu o greşeală istorică.

Date despre recensământul populaţiei se găsesc în perioada când Maica Domnului era încă mică; deci, Hristos nu era născut (cu aproximativ 15 ani înainte de naşterea Lui). Uciderea pruncilor a avut loc, tot cu 10-15 ani înainte de naşterea Lui Hristos, când împăraţii romani au hotărât să stopeze înmulţirea haotică a iudeilor; iar, în ceea ce priveşte prezenţa lui Irod în carte, este una total falsă, pentru că Irod moare cu jumătate de deceniu înainte de Hristos, iar tetrarhul vremii era fiul său, Arhelau. Povestea biblică se sfârşeşte într-adevăr cu Arhelau[3], unde spune că Irod murise şi era Arhelau la conducere Fireşte, aici lucrurile sunt puţin mai complexe decât atât. Irod murise de jumătate de deceniu; ori, dacă textul ar fi aparţinut unui Apostol, în mare parte cam toţi erau de-o vârstă cu El, nu aveau cum să confunde doi domnitori din perioade diferite.

Una dintre cele mai mari catastrofe şi erezii aşezate în prima apocrifă evanghelică, este binecunoscuta „Genealogia lui Iisus Hristos” , primul capitol din Noul Testament, care începe: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui; Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram…”[4] şi continuă cu un întreg arbore genealogic cu cine a născut pe cine, până ajunge la: „Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos”[5]. De fapt, Iisus Hristos nu se trage din Iosif, nici din neamul lui Iosif, ci din neamul Maicii Domnului. Nu întâmplător autorul textului fals, termină arborele genealogic-biologic cu Iosif, ca mai apoi să lase falsa impresie că acesta era tatăl Lui Iisus Hristos; altfel, dacă realitatea este că Hristos nu se trage din Iosif, ce caută în prima Evanghelie această aberaţie eretică? Evanghelia aduce prima negare subtilă a Mântuitorului, aşezată strategic chiar la începutul acesteia, ca o urmă că cineva şi-a lăsat amprenta acolo. Exceptând aceeaşi genealogie a lui Iosif, prezentată în mod intenţionat şi în Evanghelia atribuită Apostolului Luca, totuşi, Ioachim, tatăl Maicii Domnului, bunicul Lui Hristos, provine dintr-un alt neam, care nu corespunde cu neamul lui Iosif din Arimateea.

Evanghelia apocrifă atribuită Apostolului Matei relatează un lucru aparent normal, cunoscut de toată lumea creştină: „Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui”[6]. Dacă vrăjitoria era combătută, condamnată şi nu era plăcută înaintea Lui Dumnezeu, trecând peste faptul că Irod era mort deja, iată că divinitatea creştinilor este prezentată vorbind unor vrăjitori din imperiul Persan, care credeau în zeităţi şi nu într-un singur Dumnezeu trinitar. Detaliul nu ar fi atât de important pentru noi, creştinii, spre deosebire de contradicţiile şi irealităţile menţionate mai pe urmă în cărţile falsificate ale Noului Testament. Textul ne arată încă o dată că nu are o amprentă originală. Necunoaşterea realităţii care se petrecuse în urmă cu 3 secole, ridicarea la loc de cinste a vrăjitorilor, apreciaţi în Alexandria, nu ne dă nici un alt indiciu de autor/falsificator în afară de Origen, care provenea din acea regiune.

[1] Ev. Matei; cap. 2; vers. 12.

[2] Ev. Matei; cap. 2; vers. 13.

[3] Ev. Matei; cap. 2; vers. 22.

[4] Ev. Matei; cap. 1; vers. 1-3.

[5] Ev. Matei; cap. 1; vers. 15-16.

[6] Ev. Matei; cap. 2; vers. 1-2.

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: