Cap. 4. Noi îndemnuri la crime în Noul Testament şi venerarea iudaismului. Alte introduceri iudeo-păgâne.

Dacă am revenit la numele teologului Origen, contestat de unii și luat drept reper de alții, va trebui să ne întrebăm: Oare, numai un singur verset a fost falsificat, în favoarea celui ce contribuia la „traducerea” originalelor? Este vădit faptul că fiecare a tradus ceva, şi-a lăsat amprenta cu ceea ce i se potrivea lui. Fireşte, Apostolul Pavel nu s-a castrat, cum îţi indică textul tradus de Origen şi din păcate, care este şi textul actual al Bibliei Ortodoxă, identică în totalitate cu alte cărţi ale altor confesiuni religioase, eretice sau schismatice.

Întrebarea: Numai un verset a fost schimbat schimbat? Ne va da mari bătăi de cap, ajungând la câteva versete cu tentă povăţuitoare spre crimă, ceea ce iarăşi ne duce cu gândul la faptele petrecute în statele islamice de astăzi, religie care nu întâmplător se naşte în regiunea unde şi-a lăsat scrierile acest alexandrin Origen. Aceste versete despre care amintesc, sunt foarte populare în lumea Ortodoxă şi de ce nu, cea creştină la modul general: „Şi L-au întrebat pe El fariseii şi cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile nespălate? Iar El le-a zis: Bine a proorocit Isaia despre voi, făţarnicilor, precum este scris: „Acest popor Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine”. Dar în zadar Mă cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti”[1]. Acelaşi număr: capitolul 7, versetul 7 şi fără îndoială, textul „Acest popor Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine” este foarte cunoscut în rândul creştinilor. Dar, să nu ne oprim aici. De ce este el atât de celebru? Pentru că ar fi o pildă, la versetul 7 din capitolul 7? Nicidecum, ci pentru faptul că acum decriptăm o altă amprentă iudaică, lăsată acolo special pentru a-şi cunoaşte „lucrarea”. Pentru a vedea mai concret despre ce este vorba, să continuăm ce relatează cartea aceasta, cum că ar fi zis Hristos: „Căci lăsând porunca lui Dumnezeu, ţineţi datina oamenilor: spălarea urcioarelor şi a paharelor şi altele ca acestea multe, pe care le faceţi. Şi le zicea lor: Bine, aţi lepădat porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră! Căci Moise a zis: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”, şi „cel ce va grăi de rău pe tatăl său, sau pe mama sa, cu moarte să se sfârşească”. Voi însă ziceţi: Dacă un om va spune tatălui sau mamei: Corban! adică: Cu ce te-aş fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu, nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl său sau pentru mama sa. Şi astfel desfiinţaţi cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră pe care singuri aţi dat-o. Şi faceţi multe asemănătoare cu acestea”[2]. Textul relatează o mustrare pe care se presupune că Hristos ar aduce-o fariseilor, care au călcat „legea bună a lui Moise” şi nu vor să-şi mai omoare copiii neascultători de părinţi. La finalul acestei adăugări iudaice, autorul continuă să sfideze dumnezeirea şi să-şi bată joc de Hristos, zicând că: „astfel desfiinţaţi cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră pe care singuri aţi dat-o”, de parcă Hristos ar fi mustrat pe cineva că de ce nu-şi ucide copiii mici sau mari, pentru orice faptă ar fi făcut. Ce tâlcuire poate avea acest verset? Nu este vorba de o pildă, să spunem că metafora necesită o explicare, aici este vorba de un dialog, care nu mai are nevoie de interpretare: „Legea voastră este greşită dacă nu vă omorâţi copiii cum vă învaţă Moise”. Da, ideologia este bună pentru dumnezeul întunericului şi al crimelor, nicidecum pentru Dumnezeul iubitor al Lui Hristos, al creştinilor, al ortodocşilor! În acelaşi capitol, la doar câteva versete distanţă, găsim şi textul autentic, care cu siguranţă a fost rostit de Hristos: „Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile”[3], verset care, fără îndoială, condamnă orice crimă, care vine doar din interiorul omului rău, diabolic. Deci, contradicţia se face în acelaşi capitol al 7-lea, ca de altfel o sumedenie de astfel de capitole cu numere simbolice pentru evrei, sunt semne lăsate intenţionat de către iudeo-păgânii care se perindau printre Sfinţii Părinţi, doar pentru a-i mazili, alunga şi pentru a le falsifica scrierile şi doctrina adevărată, în favoarea celei evreieşti. Din această lucrare un singur lucru este cert: uciderea vine din inima omului şi nu de la Dumnezeul cel adevărat! Textul de la începutul capitolului, deşi pomeneşte numele Lui Dumnezeu, contravine iubirii dumnezeieşti. Deci, Hristos nu se contrazice, Dumnezeu nu este oscilant, să-şi schimbe deciziile în acelaşi capitol, în acelaşi dialog, încât prima dată crimele sunt bune, iar apoi sunt rele. Fireşte, textul nu este revelat de divinitate, nici de Duhul Sfânt, ci de mintea iudaică a unui fals „sfânt”, care era mai mult evreu decât creştin. Să mai spunem că în toate scrierile părinţilor, dintre care, unii chiar nu ştim cu ce vrednicie se află în calendare, din perioada anilor 200-300 şi 500, care pomenesc obsesiv de mult nume de profeţi ai iudeilor, fapte iudaice, jertfe iudaice, iudaism, israelism, semitism şi aproape nici unul nu aminteşte nimic de Sfântul Apostol Sosipatru, Lin, Cvartus, sau alţii  dintre cei 70 (72).

Profeţiile scrise de oameni, sau adăugate în text, care nu s-au adeverit, nu sunt prezente numai în Vechiul Testament, ci şi în Noul Testament. De pildă, la anii 250-300 când s-a falsificat textul original, oamenii erau pasionaţi de minuni şi fapte miraculoase; apăruse de acum fenomenul anahoretic din Egipt cu poveşti despre mergători pe ape, pe deasupra pământului, oameni care zburau şi alte fabulaţii exagerate. În textul Evangheliei atribuite în mod fals Sfântului Apostol Marcu, se fac câteva precizări, care contrazic radical istoria ce avea să se întâmple: „Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi”[4]. Oare, textul a fost întâmplător rânduit în ultimul capitol al acestei Evanghelii? Dar, trecând peste speculaţie, constatăm că aproape nici unul dintre cei 12 Apostoli şi dintre cei 70 de Ucenici, n-au murit de moarte bună, ci martirizaţi. Unii au fost răstigniţi, bătuţi cu pietre, decapitaţi, arşi, schingiuiţi, îndurând torturi şi chiar fiind otrăviţi.

Cum i-ar fi minţit Dumnezeu, că vor bea din orice şi nu vor fi otrăviţi, când ei, sărmanii, pe capete au fost nimiciţi, întâi de păgâni, apoi de iudeo-creştini, cum a fost cazul Sfântului Apostol Iacob, care a fost târât prin cetate, bătut cu pietre şi pentru că nu murea, i-au dat cu un par în cap şi apoi l-au omorât. De la subiecte cu oameni înaripaţi care zboară şi până la morţi fireşti, este o cale lungă; dar, pietruită cu acelaşi iz de minciună! Pentru că Hristos, mai devreme, le zisese exact ceea ce avea să se întâmple: „Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui”[5]. Aşa a şi fost, pentru că, sărmanii, au fost schingiuiţi şi neprimiţi de lumea plină de răutate şi dorinţă însetată de sânge şi moarte.

Cum ar fi dorit Dumnezeu moartea? Ci numai oameni obsedaţi, sau, în cazul Apostolului Iacob, care a fost ucis în perioada lui Agrippa, pe data de 25 iulie a anului 44, de către evrei şi iudeo-creştini. Urmaşii săi, au fost asimilaţi de un grupul iudeo-creştin, pătrunşi în creştinism intenţionat pentru a putea pune monopol pe Biserică. O parte din această fracţiune există şi astăzi în Israel, care se numeşte „iudeo-creştină” sau în limbaj popular tendenţios „ultra-ortodocşi”. În cadrul acestei grupări, are loc un Sinod în anii 50-55, din care rezultă o serie de Canoane, aşezate în cartea numită „Pidalion” chiar la început, cu titlul de „85 de Canoane ale Sfinţilor Apostoli”. Totuşi, nici un Apostol nu a participat la această consfătuire iudaică, mulţi dintre ei fiind alungaţi şi iudeii punând mâna pe frâul Bisericii din Israel şi Palestina. Tot din această pricină şi Maica Domnului, Sfântul Apostol Ioan şi alţi Apostoli au fost nevoiţi să fugă din Israel, pentru că Biserica era deja în mâinile creştinilor iudaizaţi. Interesant este şi faptul că în Noul Testament apar o mulţime de păgâni prooroci care luptau împotriva Legii drepte a Lui Dumnezeu; dar, despre Maica Domnului nu se aminteşte nimic, dar aproape chiar nimic despre Maica Sa, care L-a iubit enorm, care L-a crescut singurică şi a îndurat să-L vadă ucis de păgâni – câtă durere – să nu se spună nimic în Evanghelii? Cum am zis, despre păgânii prooroci se aminteşte extrem de mult; dar, adevărul a fost ascuns, iudaizat, iar Sfinţii Lui Hristos au fost marginalizaţi în cea mai vizibilă carte, care impropriu este numită „temelia creştinătăţii”.

Cei mai mulţi Apostoli ai creştinismului apar în părţile fostului Sumer, astăzi predominate de islamişti. Trebuie cercetată cu de-amănuntul această regiune, pornind de la istoria că Maica Domnului a adormit în Efes, conform relatării făcute de ziarul „Lumina” al Patriarhiei Române, unde Fecioara Maria şi-a petrecut ultimii ani din viaţă[6]. Şi totuşi, dacă Maica Domnului a murit în Efes, regiunea făcând parte azi din Turcia, atunci ce caută mormântul acesteia la Ierusalim? Este simplu: un prilej de a face bani de pe urma pelerinajelor. Mai mult de atât, Apostolul Petru a fondat Biserica din Antiohia, din care oraş se trăgea şi Sfântul Apostol Luca.

Deci, nu este o neclaritate faptul că o persoană moare la sute de kilometri de Israel şi după 1000 de ani mormântul ei este catalogat drept a fi în inima iudaismului israelit? Este o aberaţie să avem indicii palpabile asupra faptului că creştinismul nu apare în Israel şi că mai apoi i-a fost falsificată istoria şi cuprinsul, impunându-ni-se doar ceea ce au vrut evreii şi puterea politică să cunoaştem. Şi totuşi, un şi mai mare mister al creştinătăţii este răspunsul la întrebarea: dacă Hristos s-ar fi născut în Israel, de ce majoritatea Apostolilor, Ucenicilor şi a Episcopilor propovăduiesc în părţile fostului Sumer, nicidecum a Israelului unde a predicat numai Sfântul Apostol Iacob şi care de altfel a fost ucis chiar din primii ani de creştinism, iudeii punând mâinile pe cârma Bisericii Creştine din Israel? De ce Apostolii şi-au luat ca simboluri sacre exact simbolurile lui Adam şi ale sumerienilor?

Situaţia mormântului Maicii Domnului care a trăit în Efes nu este cunoscută persoanelor care frecventează Ierusalimul la diferite pelerinaje, afacere profitabilă pentru cultele religioase şi mai ales pentru evreii care conduc economic aceste obiective turistice, care au şi început să dea explicaţii mai puţin coerente, iraţionale şi demne de toată ironia: a zburat sicriul până în Israel şi Apostolii la fel, au plecat pe norii cerului ca şi cu autobuzul, să o îngroape pe Maica Domnului exact în patria evreiască. Să fim, totuşi, cât de puţin realişti, pentru că nu degeaba ne-a dat Dumnezeu raţiunea! Altfel, până în ziua de astăzi ar fi existat transport funerar sau rutier cu caleaşca de nori. Fireşte, Maica Domnului a adormit în Efes şi tot acolo se află şi mormântul ei neştiut de nimeni, pentru că asta au şi vrut evreii: să nu cunoaştem decât ceea ce vor ei şi să falsifice adevărul creştinismului care nici pe departe nu este legat de iudaism.

[1] Ev. Marcu; cap. 7; vers: 5-7.

[2] Ev. Marcu; cap. 7; vers. 8-13.

[3] Ev. Marcu; cap. 7; vers. 21.

[4] Ev. Marcu; cap. 16; vers. 18.

[5] Matei; cap. 10; vers. 21-22.

[6] Ziarul „Lumina” Casa Sfintei Fecioare Maria din Efes, 15 august 2014.

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: