Cap. 7. Contradicţiile Noului Testament despre Învierea Domnului.

„Dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (adică Duminica, prima zi după sâmbăta de odihnă a iudeilor), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt” (Marcu 16, 2). Facem o comparaţie cu Evanghelistul Ioan, care zice: „în ziua întâia a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric (Ioan 20, 1). Ca o ironie îngropată în negura timpului, astăzi Luni este prima zi a săptămânii… Aici nu poate fi vorba de un autor precis, mai cu seamă un Apostol, nici la prima Evanghelie, nici la a doua. Este cunoscut faptul că Apostolii erau ascunşi de frica iudeilor, doar femeile mergând la mormânt. Dar, şi aşa, chiar din cele ce le-au spus ele, trebuia să audă acelaşi timp, nu una în noapte, alta la în zori. Chiar şi un ucenic care ar fi auzit istorisirea din gura celor ce au asistat, ar fi reţinut timpul precis, mai cu seamă că aceste Evanghelii datează – după clasicii scriitori – chiar din primul secol, deci, contemporani cu Hristos, ceea ce vădeşte o totală lipsă de cunoaştere. Ceea ce mărturisesc amândoi autori este faptul concret că era între sâmbătă şi duminică, dar, în timp diferit. Totuşi, rămâne neclară în continuare după ce calcul le-a dat lor, de vineri până sâmbătă noaptea, un număr de 3 zile?

Acestea trebuie să le analizăm nu pentru a combate Evangheliile, ci pentru a observa cele mai neobservate detalii, iar printre acestea se numără şi cele ce urmează: „Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt” (Luca 24, 2). „Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei.” (Matei 28, 2). În prima Evanghelie, când au ajuns ele, piatra era deja răsturnată, în a doua, nu era răsturnată, atunci s-a făcut cutremur şi ele au văzut piatra căzând de la uşa mormântului.

În continuare vom vedea cum este detaliată descoperirea Învierii! Cum putea cineva să uite într-aşa manieră cea mai mare sărbătoare a Creştinătăţii, devreme ce asistaseră la eveniment? „Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat (Matei 28, 9). Deci, plecase de la Mormânt, pentru a le vesti Apostolilor cele întâmplate şi li se arată Hristos. Şi iarăşi facem o altă constatare: „Ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat”. (Luca 24, 4). În această Evanghelie au văzut un Înger şezând la căpătâiul mormântului. Dar, iată ce au văzut în relatarea următoare: „Şi au văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus” (Ioan 20, 12). Poziţia îngerului putea să fie uitată; dar, numărul îngerilor era imposibil de uitat. Israelul nu era populat de îngeri şi înaripaţi, zâne şi sirene, încât să vină femeile şi să spună: nu ştim, unul, sau doi, nici nu le-am dat importanţă… În Evanghelia de la Ioan, spune că: „Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica” (Ioan; 20; 15). Prea multă lipsă de veridicitate în cele 4 Evanghelii pentru a le atribui unor Apostoli sau Ucenici, sau măcar contemporan cu vreunul dintre ei. Este cunoscut faptul că Apostolii erau ascunşi de frica iudeilor şi doar femeile au avut curajul să se ducă la mormânt. Oare, femeile să fi venit şi una să fi zis: am văzut un înger, alta să zică: am văzut doi; alta a ajuns dimineaţa, alta noaptea; alta a găsit mormântul deschis, alta a găsit mormântul închis? Bineînţeles că nu a fost deloc aşa, textul ne mărturiseşte încă o dată că nu are nici o legătură cu vreunul dintre Apostoli sau Ucenici, ci pur şi simplu apare la sute de ani distanţă, când de acum şi Irod cel mort, era viu… Să ne mai punem vreun semn de întrebare asupra celuilalt verset? Iată relatarea: „Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat. Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s-au arătat multora”[1]. Vă şi închipuiţi în mintea lui Origen, castrat fiind şi susţinut de puterea politică, să poată adăuga aşa ceva? Ce ar fi fost să vadă o ţară întreagă că ies morţii din morminte, cimitirele se golesc, iar ei se duc acasă şi nimeni nu observă absolut nimic, nu aderă la creştinism, şi susţin că n-au văzut o aşa mare prostie pe faţa pământului.

Exagerarea textului a împins multă lume să cadă în ateism, datorită faptului că este o aberaţie, ca şi aceea din Prooloage unde călugării plini de hormoni încep să zboare, să vadă îngeri, să aibă vedenii, să plutească prin aer. Cât ar fi căzut în ateism, la constatarea unor exagerări, omul mai bine ar fi citit Scriptura din scoarţă-n scoarţă şi s-ar fi întrebat: de ce au avut acest interes să falsifice această carte? Ce se afla în ea şi cu ce necăjea puterea politică, care ajunsese să stăpânească chiar şi Biserica? Este foarte simplu de răspuns: biserica iudeo-creştină predică acest text falsificat NU pentru că nu ar avea indicii despre cum a sunat textul original, ci pentru că puterea politică a pregătit de mult timp ca din acest pseudo-creştinism să nască o altă eră, o altă religie şi să o ţină tot aşa. La urma urmei, dacă bisericile îi învaţă pe oameni că textul este coerent, iar ei descoperă că textul coerent se minte singur, cum să nu cadă în ateism? Asta şi urmăresc puterile ascunse, dominate de întunericul satanic, să falsifice ca din aceste falsuri să-şi constituie mai apoi probe credibile.

[1] Ev. Matei; cap. 27; vers. 52-53

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: