Cap. 1. Apariţia primei cărţi biblice a Noului Testament şi denaturarea textului original.

La anul 185 d.Hr. s-a născut scriitorul şi teologul Origen (Origene) din Alexandria egipteană. Acesta a fost fiul Sfântului mucenic Leonid. El devine ucenicul unui profesor de filozofie, căruia i-a fost elev şi cunoscutul Platon. După ce se deprinde cu filozofia, puterea politică de la acea vreme îl impune cadru didactic într-o şcoală din Alexandria. La vârsta de 25 de ani începe să studieze ebraica, pentru a putea avea o implicare în „traducerea” sau mai degrabă zis în modificarea textelor biblice. El este chemat la Ierusalim unde are câteva dialoguri cu persoane din clerul de aici, fapt care l-a nemulţumit pe episcopul său, Demetrios. După revenirea în Alexandria, cunoscătorul limbii ebraice, Origen, este chemat în Antiohia de împărăteasa Iulia Avita Mamaea, mama împăratului Alexandru Sever, un mare luptător împotriva creştinilor; dar în mod total dubios, pe Origen nu-l contesta! Deci, după întâlnirea secretă cu mama împăratului, Origen este susţinut să scrie primele sale 3 lucrări teologice, care au fost răspândite cu repeziciune, la contribuţia puterii politice. De ce atâta interes din acelor împăraţi şi împărătese, care oricum era împotriva creştinilor?

Episcopul Demetrios nu l-a susţinut în ideile sale teologice căzute în filozofie şi erezie; totuşi, era obligat de puterea politică să-l accepte. Acesta a refuzat să-l hirotonească preot şi Origen a fost trimis vicleneşte la episcopii Teoctist din Alexandria, care împreună cu Alexandru din Israel l-au hirotonit preot, spre sfidarea episcopului Demetrios. De ce se opunea episcopul ca Origen să fie preot? Pentru că era un om politic, susţinut de puterile statului, bănuit şi de homosexualitate. În preajma vârstei de 30 de ani acesta se castrase.

Origen a avut un rol foarte important în falsificarea Bibliei. De pildă, el a fost contemporan cu Clement Alexandrinul. Aceştia fac parte dintr-o elită a vremii, favorizată intens de puterea politică pentru stabilirea textelor Noului Testament. De pildă, când a fost descoperit manuscrisul Sfântului Evanghelist Ioan, scris de ucenicul său, tot cu numele de Ioan, Clement Alexandrinul a fost întrebat de ce textul nu este acceptat de Biserică şi de ce sunt ar preconiza ei că este eretic? El le-a răspuns sfidător şi impunător: „Sunt necanonice pentru că nu le recunoaştem noi”. Ulterior, cele două lucrări au fost adăugate în Biblie; dar, originalele fusese distruse deja.

Legătura dintre Origen şi falsificarea textului biblic privind castrarea, se regăseşte în indiciile operelor sale, cum ar fi: „Hexapla” care cuprinde textele Vechiului Testament în limba ebraică şi greacă, fiecare având câte două versiuni; „Septuaginta” şi multe alte scrieri Vechi şi Nou Testamentare. Origen a fost singurul care s-a castrat în istoria creştinismului şi totuşi, până la el, Noul Testament nu era redactat în întregime, ci în această perioadă s-a recurs la înfăptuirea textelor şi distrugerea unor manuscrise originale. După mult timp de la decesul său, Origen a fost considerat eretic de mai mulţi Episcopi ortodocşi, care erau marginalizaţi şi persecutaţi.

Unul dintre adepţii teoriilor origeniste ar fi fost Sfântul Ioan Gură de Aur, care, de asemenea, nu a fost de acord cu textul Evangheliei Sfântului Apostol Ioan, Apocalipsa şi nici cu Epistola sobornicească a acestuia, afirmând că cele două sunt apocrife şi aparţin unor alţi autori. În aceeaşi perioadă este exclusă Evanghelia Sfântului Apostol Toma, menţionată de Clement Alexandrinul, cât şi de Origen, care după ce a fost falsificată intenţionat, a fost exclusă, cum de altfel s-au întâmplat şi cu alte texte biblice. Problema nu era aceea că sunt originale sau nu, la urma urmei, cele patru Evanghelii incluse în Noul Testament de către aceşti teologi, au cele mai mari indicii asupra faptului că sunt falsificate într-o proporţie extrem de mare.

Caracterul lucrărilor origeniste nu este neapărat unul creştin, pentru că se insistă pe ideea eretică de venerare a persoanelor politice din perioada vechiului testament, care nu au avut nimic în comun cu Dumnezeu, decât cu crearea unei forme de manipulare în masă. Nici nu era nevoie să aibă vreun comun cu divinitatea, mai ales pentru puterea politică din anii 200-300 d.Hr. care, ateistă fiind, exact asta urmăreau, să se formeze o doctrină palpabilă prin care numărul mare de creştini „rebeli” să fie ţinuţi în frâu.

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: