PARTEA A II-A. FALSIFICAREA TIMPURIE A NOULUI TESTAMENT. CUVÂNT ÎNAINTE.

Dezbaterea şi studierea Noului Testament este fascinantă; dar, din perspectiva aceea în care autorii evrei au mascat detaliile importante, în anumite versete, semnându-şi lucrul lor. Dacă, însă, un teolog ar fi liber de „tâlcuiri” de-a gata stabilite, ar vedea o asemănare izbitoare între două versete din Evangheliile apocrife[1] ale Noului Testament, care au o continuitate fantomatică a ceea ce înseamnă răutatea Vechiului Testament, cum ar fi indiciul din Evanghelia apocrifă atribuită Sfântului Apostol Luca: „Iar pe acei vrăjmaşi ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi tăiaţi-i în faţa mea”[2]. Ce tâlcuire poate avea următorul verset, într-o armonie criminală cu cel dintâi?: „Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui”[3]. Deşi al doilea verset pare tâlcuitor, căci la partea cu „staţi că vă explic”  nu este greu să creezi o importanţă şi o semnificaţie aparte oricărui cuvânt, primul verset începe un şir lung de falsuri adăugate în Noul Testament tocmai de către cei ce au falsificat textele originale.

Unii teologi au căutat să ascundă ruşinea textului, prin faptul că cei ce l-au urmat pe Hristos, au fost urâţi de rude şi de prieteni, sau cum s-a întâmplat în multe cazuri istorice, creştinii să fie ucişi chiar de către părinţi sau rude, pentru că au primit Botezul. Totuşi, ideea că „n-am venit să aduc pacea, ci sabia” este exact indiciul care se opune cu vehemenţă oricărei tâlcuiri teologice de acest fel, pentru că, Hristos le-a predat învăţătura păcii şi nu cea iudaică, a săbiilor, bătăilor şi crimelor; iar, când le spune Ucenicilor prematuri şi abia învăţăcei, că le oferă sabia, se deduce clar că El le-a dat sabia într-o mână, să-i taie pe cei ce nu vor să vină la credinţă, precum şi învăţătura păcii celor ce o acceptă.  Este un adaos iudaic, pe care teologii s-au chinuit să-l tâlcuiască, nu pentru că ar fi benefic, ci mai degrabă ca poporul de rând să nu-şi dea seama că Noul Testament este falsificat. În cuprinsul acestei părţi vom descoperi lucruri cruciale, mult mai şocante pentru noi, ca şi creştini şi cum s-a falsificat textul autentic mult mai târziu, de către teologi iudei plătiţi de puterea politică şi infiltraţi în Biserica Creştină. Sfinţii care s-au opus, au fost otrăviţi sau omorâţi chiar de lupii care erau îmbrăcaţi în chip înşelător în episcopi, doar pentru a pune mâinile pe cârma Bisericii şi pe conducerea poporului.

Primul citat de mai sus este atât de rar pronunţat în Biserică, încât nici preoţii nu cunosc versetul despre aducerea de faţă a celor ce nu-l vor accepta ca şi conducător şi să-i omoare în faţa lui. Fireşte, textul este o aberaţie criminală, nerostită niciodată de Hristos, Dumnezeul păcii şi al iubirii, care i-a trimis pe Apostoli la toate neamurile, nu să-i omoare, ci să le vestească dragostea şi bunătatea evanghelică, a acelor Evanghelii care nu s-au mai găsit niciodată, până în zilele noastre. Nu numai acest verset este ţinut în ignoranţă, tocmai pentru faptul că exemplul dat este unul care îndeamnă la crimă şi nu la altceva. Dacă ar fi posibilă tâlcuirea lui, atunci Hristos nu ar fi sfătuit pe nimeni: mergeţi şi omorâţi tot ce prindeţi! Ca noi să spunem: stai, poate se referă la vreo vânătoare, când nu aveau ce să mănânce. Aici pur şi simplu este vorba scurtă: ucideţi pe cei ce nu se supun!

Iată un alt adaos iudaic, de data aceasta, este întărită şi îndreptăţită auto-castrarea, ceea ce iarăşi nu ar fi spus Hristos niciodată; dar, versetul stă neclintit la locul unde a fost adăugat ulterior: „sunt fameni care s-au născut aşa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni, şi sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înşişi, pentru împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege să înţeleagă.”[4] Finalul „cine poate înţelege, să înţeleagă” forţează ideea că aici ar fi vorba de un detaliu neştiut de toţi şi, dacă urmărim nota de subsol de la acest verset, în cazul de faţă reperul nostru fiind cel lăsat tocmai de Sinoadele Ecumenice, ne va duce către Epistola atribuită Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel”[5] şi nu întâmplător versetul este al 7-lea, aşezat la capitolul al 7-lea.

În versetul din Evanghelie scrie clar că „sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înşişi, pentru împărăţia cerurilor” iar în subsolul indicat de „Sfinţii Părinţi” începe „voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu” ca şi cum ar afirma subtil că Apostolul Pavel se castrase singur, iar mai sus, Hristos îndemna ca, pentru împărăţia cerului, cine poate să se castreze! Care nu, să stea aşa! Este o aberaţie pe care nici un teolog, aproape, nu a observat-o. Dar, ce impresie poate lăsa cel din urmă cuvânt: „unul aşa, altul într-alt fel”? Ce era aşa de ruşinos să spună cineva că s-a castrat sau nu? Şi care ar fi acel ruşinos „alt fel”­­? Tot în cuprinsul acestei cărţi vom descoperi şi cum apare homosexualitatea în ierarhie, cum este distrus horepiscopatul (căsătoriţi) în favoarea homosexualilor deghizaţi în călugări.

Castrarea nu era un obicei practicat de evrei în nici o etapă a istoriei lor. În ceea ce privește creştinismul şi propovăduirea Sfinţilor Apostoli, aceştia nu au admis niciodată castrarea. Era şi normal; dacă omului îi era de folos această tăiere, s-ar fi născut de-a gata tăiat; însă, să nu credem că acest verset, aşezat în mod intenţionat aici, nu are legătură cu o perioadă mult mai târzie. De aceea, să ne întoarcem în istorie, în preajma anilor 200-250 D.Hr, pentru a descoperi câteva temeiuri interesante, care au contribuit la falsificarea Scripturii. Aceste detalii sunt păstrate la locuri de cinste în cărţi precum colecţia „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”  şi altele, unde se vorbeşte subtil despre modificările făcute la preferinţa puterii politice. Vorbim despre un creştinism fantomă, care începe să se vâre sub mantia puterii politice, spre deosebire de primii creştini care stăteau doar la umbra Mântuitorului Iisus Hristos şi nu îndrăzneau să schimbe un cuvânt din ceea ce primise spre învăţătură de la Sfinţii Săi Apostoli şi Ucenici.

+ Ps. Nicolae.

[1] Nu aparţin autorilor numiţi. În cazul de faţă, nu aparţin cu probe concrete nici Apostolilor şi nici Ucenicilor.

[2] Ev. Luca; cap. 19; vers. 27.

[3] Ev. Matei; cap. 10; vers. 24-26.

[4] Ev. Matei; Cap. 19; vers. 12.

[5] I Corinteni; cap. 7; vers. 7.

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: