ECLESIOLOGIA

ECLESIOLOGIA BISERICII ORTODOXE RUSE DIN DIASPORA

R.O.C.O.R.

I.  BISERICA LUI HRISTOS

Biserica Ortodoxă este Una, prin unitatea de Credință și comuniunea tuturor ierarhilor, preoţilor, monahilor şi mirenilor. În anul 1921 toate Patriarhiile mari, la inițiativa Sfântului Ierarh Tihon, Patriarhul Moscovei, Patriarhia de Constantinopol, Patriarhia Serbiei, Patriarhia Ierusalimului și celelalte Biserici Ortodoxe Surori, au hotărât înființarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora (ROCOR) alegându-l ca Întâistătător pe Înalt Prea Sfinţitul Antonie Khrapovitsky, Mitropolitul Kievului. Sfântul Sinod primeşte Autocefalia şi este înfiinţat în condiţiile impuse de Sfintele Sinoade, nu ca o schismă care apare din interese sau orgolii ale unuia sau a mai multor ierarhi.

Biserica este Sfântă, prin Darul Sfântului Duh și Succesiunea Apostolică nepătată de erezie, neatinsă de schismă și neschimbată. După anul 1924, când Patriarhiile au hotărât schimbarea Calendarului şi căderea în erezia Ecumenismului, Mitropolitul Antonie împreună cu ceilalţi 24 de Episcopi ai Sfântului Sinod, hotărăsc să întrerupă comuniuena cu acestea, pentru a nu încălca hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice şi Canoanele Sfinţilor Părinţi. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora păstrează comuniunea cu Patriarhia Moscovei până în anul 1927 când, după ce guvernul bolşevici i-au grăbit martea Sfântului Ierarh Tihon prin întemniţare şi chinuri, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a ales ca întâistătător pe Sfântul Sfinţit Mucenic Petru, Mitropolit de Krutitsk. Guvernul comunist nu l-a primit şi a ales un nou Întâistătător, pe Arhiepiscopul Serghie. După aceasta Mitropolitul Petru a fost înlăturat şi exilat. Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora – ROCOR – a continuat să-l pomenească pe Mitropolitul Petru ca întâistătător, fără să-l primească pe Serghie, cel ce mai apoi a supus Biserica Rusă regimului bolşevic şi a dat spre moarte zeci de Ierarhi şi sute de Preoţi şi Călugări care nu acceptau să se conformeze regimului politic. O inovaţie a Arhiepiscopului Serghie a fost aceea că Hirotonia preoţilor şi a Episcopilor este o practică învechită, fapt pentru care în perioada aceea mulţi erau „hirotoniţi” doar cu acte şi decrete din partea guvernului bolşevic, fără să li se mai facă Hirotonia prin punerea mâinilor. Din acele momente Patriarhia Moscovei a pierdut Succesiunea Apostolică.

Biserica este Sobornicească, prin respectarea Hotărârilor Sfintelor Soboare (Sinoade) Ecumenice şi Locale, prin păstrarea comuniunii cu toţi membrii ei, prin Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie care se dă tuturor Ortodocşilor în aceeaşi formă şi cu aceeaşi însemnătate, în aceeaşi zi Calendaristică a Praznicelor şi Sărbătorilor, peste tot în lume, unde sunt Preoţi şi se Slujeşte în comuniune deplină cu Biserica întreagă, fără de Împărtăşirea Ereticilor sau cu Schismaticii. Biserica Ortodoxă Rusă din Diaposra are dreptul să-şi constituie propriul Sinod prin Autocefalia dată în anul 1921 când Ierarhii au primit Binecuvântarea Patriarhilor să întemeieze acest Sfânt Sinod. Dea lungul timpului puterile ateiste ale comunismului au căutat să distrugă Biserica Lui Hristos prin infiltraţi în rândul ierarhilor şi a clericilor; dar, Biserica sa regenerat de fiecare dată, rămânând în acord cu Hotărârile Sfintelor Soboare Ecumenice şi Locale.

Biserica este Apostolească prin Darul Sfântului Duh ce se dă la Hirotonie, începând de la cei 24 de Arhierei numiţi în Sfântul Sinod din anul 1921 şi până în prezent, păzint întru toate cele 85 de Canoane ale Sfinţilor Apostoli. Deşi Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora a fost mereu prigonită şi vrăjmaşul căta să o distrugă, Ierarhia era adesea împuţinată; dar, prin Darul Sfântului şi de Viaţă Dătătorului Duh, Sinodul s-a regenerat şi Porţile Iadului nu au biruit-o!

Biserica este Mireasa Lui Hristos. Precum Hristos, Unul este, În Sfânta Treime, Cea în trei Ipostasuri Închinată şi Slăvită, aşa şi Biserica, Una este: Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, pretutindeni unde există comuniune prin Sfintele Taine şi păzirea Hotărârilor Sfintelor Sinoade Ecumenice şi Locale. Cei ce se rup de Biserică prin Schismă sau Erezie, îşi pierd Succesiunea Apostolică şi dreptul de a se mântui; căci doar Una este Biserica Lui Hristos. De asemenea, cei ce s-au îndepărtat de Ortodoxie, prin Protestantism, Neoprotestantism, Catolicism, Ecumenism şi Serghianism, ori cei ce au slujit în comun cu aceştia, au pierdut Succesiune Apostolică şi Darul Sfântului Duh!

Biserica are Cap pe Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cel ce s-a născut din Tatăl, fără de mamă, mai înainte de toţi vecii. Iar mai pe urmă din Preasfânta, Preacurata, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, luând Trup din mamă fără de tată, purtând fire omenească şi fire dumnezeiască, s-a botezat din Mâinile Sfântului Prooroc şi Înainte Mergătorului Său, Ioan, în Iordan, zdrobind zapisul Păcatului strămoşesc. S-a răstignit şi a murit cu trupul, ca un muritor, s-a pogorât la iad şi a dezlegat pe drepţii cei din veac. Prin Învierea Sa, ne-a dat libertatea de a vedea Lumina cea nezidită de mână omenească, lumina cea duhovnicească şi a alege calea mântuirii; iar prin Sfânta Taină a Botezului, unindu-ne cu Hristos şi murind pentru păcatul strămoşesc, primind Darurile Sfântului Duh prin Mirungere şi viaţa cea veşnică prin Sfânta Taină a Împărtăşaniei şi urmarea Sfintei Evanghelii şi a Hotărârilor Sfinţilor Părinţi.

Biserica este Corabia Mântuirii sufletelor noastre, iar cârma Corabiei este Pidalionul, adică Hotărârile şi cele bine dogmatisite Canoane ale Sfinţilor Apostoli, ale Sfintelor Sinoade şi ale Sfinţilor Părinţi, după care Arhiereii şi Sinodul trebuie să conducă Turma Lui Hristos, trupul cel nevăzut al Bisericii, pe calea Mântuirii şi fără de abatere ori de inovaţie, fără de schimbare sau răstălmăcire, căci bine le-a rânduit Sfântul Duh – Dumnezeu, insuflându-le Sfinţilor celor cu multe feluri de osteneli şi nevoinţe, iubitori de Hristos şi Mărturisitori ai Adevăratei Credinţe – Ortodoxe. Această Corabie a mântuirii neamului Ortodox, a trecut prin valurile cele mari ale ispitelor, ale nedreptăţii omeneşti, prigoane şi răutăţi; dar, nu s-a abătut de la Dreapta Credinţă, având Arhierei vrednici de pomenire care au luptat şi viaţa trupească şi-au dat-o în slujba Lui Hristos.

Biserica are ca temelie Sfânta şi Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi Noului Testament şi Sfânta Tradiţie. Sfânta Scriptură conţine Adevărul de Credinţăp general şi fundamental, iar Sfânta Tradiţie cuprinde Adevărul nescris şi care nu s-a putut scrie, întrucât nu se putea cuprinde într-o carte toate rânduielile şi Tainele Lui Dumnezeu, nici în toate cărţile pământului.

Biserica este Una şi aceeaşi, precum a fost în vremea Sfinţilor Apostoli, a Sfinţilor Părinţi şi aceeaşi va fi până la sfârşitul veacurilor. Sfântul Duh este prezent în Tainele Bisericii şi în hotărârile Ei de la început şi până la desăvârşirea celor mântuitoare care s-au predanisit şi niciodată nu se vor învechi! Dumnezeu, spre deosebire de oameni, este veşnic şi neschimbător; iar ceea ce a hotărât înaintea veacurilor aceea va rămâne şi ce a hotărât prin gurile Sfinţilor şi de Dumnezeu Purtătorilor Părinţi, aceeaşi va fi până la sfârşitul vremii.

II. SUCCESIUNEA APOSTOLICĂ

Biserica Ortodoxă Rusă din afara graniţelor Rusiei (ROCOR) are succesiunea Apostolică neântreruptă, de la cei 24 de Arhierei care au primit Autocefalia de a se constitui ca Sfânt Sinod şi a avea puterea de a lua hotărâri proprii şi de a-şi numi întâistătătorul.

În anul 1921 Patriarhia Serbiei numeşte primul întâistătător al Sfântului Sinod, pe Mitropolitul Antonie Khrapovistky, Sinodul cuprindea Arhierei hirotoniţi în cadrul Patriarhiei Moscovei, Patriarhiei de Constantinopol şi Patriarhiei Serbiei.

Rând pe rând, succesiunea Apostolică s-a transmis prin punerea mâinilor de către membrii Sfântului Sinod, până în zilele noastre.

Sfântul Sinod a fost prezidat de următorii Mitropoliţi:

Sf. Ier. Tihon, Patriarhul Moscovei (1917 – 1920);

Dimitrie, Patriarhul Serbiei (1920 – 1921);

Antonie, Mitropolitul Kievului şi Galiţiei (1921 – 1936);

Anastasie, Mitroolitul Chişinăului şi Hotinului (1936 – 1965);

Filaret, Mitropolit de New York (1965 – 1985);

ÎPS. Vitalie, Mitropolit de New York (1986 – 2006);

Victor (Pivovarov), Arhiepiscopul Krasnodarului (În prezent).

III. SCHIMBAREA CALENDARULUI

În anul 1921 Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor Rusiei (ROCOR) primeşte Autocefalia canonică din partea Patriarhiei Moscovei în acord cu Patriarhia Constantinopolului, intronizarea primului Mitropolit Primat al Bisericii noastre fiind oficiată în cadrul Patriarhiei Serbiei. Era necesară înfiinţarea unei Mitropolii care să coordoneze şi să administreze Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora, întrucât pierduse susţinerea economică a Ţarului Nicolae al II-lea, martirizat în anul 1918 de către bolşevici. De asemenea, Sf. Ierarh Tihon era strâmtorat din toate punctele de vedere, de venirea la putere a bolşevicilor. Astfel, prin numirea ÎPS. Antonie, Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, s-a contribuit la consolidarea uneia dintre singurele Biserici Ortodoxe din lume ce a rămas neatinsă de interesele comuniştilor, care împuşcau Episcopii Ortodocşi şi îi înlocuiau cu agenţi ai KGB-ului, mare parte dintre ei nici nu credeau în existenţa lui Dumnezeu.

Presiunile făcute de Apus cu privire la schimbarea calendarului, încep din Constantinopol, o Eparhie destul de mică pentru a se putea coordona fără ajutorul altor Biserici. Astfel, pentru un echilibru economic mondial, Patriarhia de Constantinopol în frunte cu Patriarhul Meletios Metaxakis, adoptă calendarul Bisericii Catolice (de Stil Nou sau Grigorian), în anul 1923. Pe atunci Biserica noastră era condusă de Mitropolitul Antonie Khrapovitsky, din Serbia. În cadrul şedinţei Sfântului Sinod s-a decis ca Biserica noastră să păstreze calendarul Bisericii Ortodoxe şi să nu adopte nici un obicei al bisericii din Apus, obiceiuri care contravineau bunului mers al Bisericii Ortodoxe (modificarea pascaliei şi scurtarea Postului Sf. Apostoli; înlocuirea săptămânii de harţi a Pogorârii Sf. Duh cu zile de post; modificarea tradiţiei vechi de aproape 1700 de ani moştenite de la Sf. Sinod I Ecumenic din Niceea).

IV. EREZIA SERGHIANISMULUI

După moartea Patriarhului Tihon şi exilarea Succesorului său, Mitropolitul Petru, guvernul bolşevic impune ca Mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Ruse pe Arhiepiscopul Serghie. Acesta, la data de 16/29 Iulie 1927 face o declaraţie publică prin care închină Biserica Ortodoxă Rusă în faţa comuniştilor, majoritatea atei. Declaraţia era foarte sărăcăcioasă în cuvinte, însă, după aceasta au urmat o serie de reforme în Biserica Moscovită, precum: trădarea Episcopilor cu adevărat Ortodocşi, care au fost arestaţi şi asasinaţi prin împuşcare sau alte felurite chinuri, vinderea unui număr mare de Biserici şi Mănăstiri pentru a fi transformate în grajduri, convingând poporul prin nou-numiţii episcopi, aleşi fără a fi hirotoniţi prin punerea mâinilor, să nu opună rezistenţă. Cea mai gravă reformă în Biserica Rusă, ce cuprinde erezia serghianismului este reforma hirotonirii Episcopilor. În viziunile acestei reforme întocmite de Mitropolitul Serghie, Episcopii nu mai trebuiau Hirotoniţi prin punerea mâinilor, ci prin avizul partidului bolşevic. Astfel, Patriarhia Moscovei a pierdut complet Succesiunea Apostolică, fiind necesar să primească hirotonirea tuturor Episcopilor, conform Sfintelor Canoane. Acest fapt nu a mai fost posibil, din pricina numărului mare de Episcopi adepţi ai ideilor sovietice, în mare parte atei.

Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora a anatematistit această erezie încă din vremea Mitropolitului Antonie, întărită rând pe rând de toate celelalte Sfinte Sinoade. Biserica noastră nu a recunoscut ca succesor al Patriarhului Tihon pe „Mitropolitul” Serghie, trădător al Ortodoxiei şi călăul Bisericii Lui Hristos, din Rusia, păstrând memoria regretatului Mitropolit Petru de Krutitsk, adevăratul locţiitor al scaunului Patriarhiei Moscovei, asasinat şi el de bolşevici, înainte de a fi numit „Mitropoltul” Serghie.

V. EREZIA ECUMENISMULUI

Erezia ecumenismului apare în Bisericile protestante şi se răspândeşte în întregul Apus. Ideile ecumenismului cuprind: slujirea interconfesională, recunoaşterea tainelor bisericilor eretice care batjocoresc Aşezămintele de Credinţă lăsate de Sfintele Sinoade; urmărirea principiilor ateiste şi de globalizare.

Erezia pătrunde în Bisericile Ortodoxe oficiale o dată cu schimbarea Calendarului (1923-1924), iar oficial în anul 1962. Această erezie este anatematisită şi combătută de Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora în cadrul şedinţei Sfântului Sinod întrunit în anul 1983:

„Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţînd că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise „ramuri” ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor cînd toate „ramurile” – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt valabile pentru mîntuire; prin urmare, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai-nainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspîndesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, ANATEMA!” (Fragment din hotărârea Sf. Sinod ROCOR întrunit în 1983 prezidat de Mitropolitul Filaret).

VI. CĂDEREA ROCOR-ULUI 

Despre căderea totală a ROCOR-ului, nu a fost şi nu poate fi vorba niciodată. Cu toate acestea, Biserica ce a purtat Ortodoxia pe toate continentele pământului şi a reuşit să înfrângă comunismul, păstrând flacăra Ortodoxiei nestinsă de erezie, a avut foarte mult de suferit după anul 2001. Pe atunci era preşedinte al Sfântului Sinod Mitropolitul Vitalie (Ustinov).

Cuprins de influenţele Patriarhiei Moscovei, Episcopul Lavru, propune Sinodului să se accepte comuniunea cu Patriarhia Moscovei. Mitropolitul Vitalie se opune categoric acestei idei, întrucât Patriarhia Moscovei nu a făcut nici un pas pentru a se spăla de erezia serghianismului şi a ecumenismului. Cu toate acestea, Episcopul Lavru, un infiltrat al KGB-ului pentru a distruge Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora, singura care rămăsese neatinsă de păgubitoarele erezii în care zac majoritatea Patriarhiilor.

În anul 2001 Mitropolitul Vitalie refuză să mai slujească împreună cu Episcopii ce mergeau pe calea adoptării ecumenismului şi distrugerii ROCOR-ului. Un număr redus de Episcopi îl urmează şi se alătură Mitropolitului, marea majoritate urmând Arhiepiscopului Lavru. În cele din urmă Mitropolitul Lavru este chemat la Moscova să semneze comuniunea cu Alexei, Patriarhul Moscovei. După revenirea de la Moscova, Arhiepiscopul Lavru mai trăieşte foarte puţin timp şi moare în condiţii suspecte.

Mitropolitul Vitalie trece printr-o serie de prigoniri din partea celor ce pusese stăpânire pe majoritatea Bisericilor şi Mănăstirilor din ROCOR, fapt ce i-a agravat starea de sănătate. Cu toate acestea, Mitropolitul reuşeşte să lase în urma sa Succesiunea Apostolică, pentru ca noi să o preluăm şi să o ducem mai departe, dând Slavă Lui Dumnezeu pentru că a ferit Biserica de ceea ce era mai rău: pierderea Succesiunii Apostolice.

VII. IERARHIA ROCOR DUPĂ ANUL 2001 

După căderea ROCOR-ului, Mitropolitul Vitalie s-a stabilit la o Mănăstire din Canada, fiind urmat de câţiva Arhierei mai în vârstă, care au refuzat unirea cu Patriarhia Moscovei. Sinodul a continuat să existe până în anul 2006 când Biserica noastră avea să fie din nou încercată de întristare. Osteniţi de povara vârstei şi a suferinţei prin care trecuse, 4 dintre Arhiereii Sfântului Sinod părăsesc această viaţăvremelnică, şi anume: Mitropolitul Vitalie Ustonov, la vârsta de 94 de ani, Arhiepiscopii Varnava, Bartolomeu şi Serghie, Sinodul rămânând format doar din doi Arhierei: Arhiepiscopul Antonie Orlov din Canada şi Arhiepiscopul Victor Pivovarov din Krasnodar, Rusia.

Cei doi Arhierei rămaşi în Biserica Lui Hristos, trec printr-o perioadă de cumpănă, fiind nevoiţi să Hirotonească noi Arhierei.

În anul 2007 Arhiepiscopul Antonie Orlov îmbrăţişează o doctrină serghianistă, făcând câteva compromisuri politice faţă de un candidat la Preşedenţia Moscovei, împotriva Eclesiologiei Bisericii noastre şi împotriva Sfintelor Canoane. După căderea Arhiepiscopului Antonie Orlov, Arhiepiscopul Victor (Pivovarov) rămâne singurul Arhiereu hirotonit de Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora, condusă de ultimul Mitropolit, Vitalie Ustinov, care nu a acceptat să facă niciun compromis sau să adopte hotărâri pripite şi care să contravină eclesiologiei, canonicităţii şi istoriei Bisericii Lui Hristos.

VIII. BISERICA ORTODOXĂ DE STIL VECHI DIN ROMÂNIA

Sfântul Ierarh Glicherie şi Arhiereii de la acea vreme hotărăsc să intre în comuniune cu Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora, singura Biserică Ortodoxă Autocefală care nu avea comuniune de slujire cu celelalte Patriarhii şi Mitropolii Ecumeniste sau Serghianiste. Având dubii în privinţa hirotoniei din anul 1955, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora condus pe atunci de Mitropolitul Filaret hotărăşte ca Ierarhii din România să primească Hirotesie de la Arhierei Canonici şi nu veniţi de pe stil nou. Astfel, Succesiunea Apostolică a Mitropoliei Slătioara vine de la ROCOR şi nu de la un singur Episcop, Galaction Cordun, un personaj foarte controversat al vremii pe marginea căruia s-au făcut o mulţime de poveşti neadevărate, mai mult pentru a ţine Biserica în eres şi nu în Adevăr.

Mitropolia Slătioara a avut comuniune cu ROCOR-ul până în anul 2001. În acest an de cumpănă pentru Biserică, Ierarhii de la Slătioara aveau să ia o altă hotărâre eretică, pe lângă abordarea kiprianismului în scopul de a amăgi Biserica şi a o compromite.

În anul 2001 Mitropolitul Vitalie întrerupe comuniune cu Arhiepiscopul Lavru şi Episcopii care cereau să adere la Ecumenism şi să se unească cu Patriarhia Serghianistă a Moscovei. Când Mitropolitul Vitalie a întrerupt slujirea cu aceşti eretici în devenire, Ierarhia din România a ascuns adevărul şi a mărturisit că Mitropolitul Vitalie s-a retras din scaun şi în locul său a fost ales Arhiepiscopul Lavru. În loc să ajute Biserica din America şi pe bătrânul Mitropolit, Ierarhia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România pomenea la slujbe şi susţinea pe acest KGB-ist Lavru care era plătit de bolşevici pentru a distruge Biserica Lui Hristos. Mitropolitul Vitalie a fost nevoit să ducă singur povara şi să sufere prigoana autorităţilor şi a ereticilor, găsind singur soluţii bune pentru ca Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora să nu piardă Succesiunea Apostolică, împreună cu un număr redus de Episcopi care l-au urmat în această luptă contra mulţimii de eretici.

Până în anul 2006 nici nu s-a amintit de faptul că Mitropolitul Vitalie încă trăia şi conducea Sinodul cel Dreptslăvitor care nu acceptase să vândă Biserica la eretici. Dimpotrivă, Lavru era pomenit la slujbe, fără ca preoţii să cunoască cine este şi voia cui face acest eretic. În anul 2006, când Lavru şi-a dus planul la bun sfârşit, s-a aflat şi în România de căderea ROCOR-ului… Numai că nici de această dată nu au amintit că există Sinodul adevărat al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora şi că Mitropolitul Vitalie Ustinod a prezidat acest Sinod în continuare fără de întrerupere a Succesiunii Apostolice. Dimpotrivă, în România era adusă o altă inovaţie cum că Mitropolitul Agatanghel din Ucraina este succesorul ROCOR-ului. Acest Agatanghel nici nu făcea parte din Sinodul ROCOR-ului şi nu avea cum să fie succesor, devreme ce Mitropolitul Vitalie trăia şi împreună cu el funcţiona Sfântul Sinod în conduţii canonice obişnuite, cu un număr mai mic de membri.

Ierarhia Mitropoliei Slătioara a căutat să mintă poporul legat de Sfântul Sinod al singurei Biserici Autocefale dintre toate câte erau pe Stil Vechi, târând poporul în erezia Kiprianismului, erezie pe care au tăinuit-o până ce a aflat poporul. Prin atitudinile noilor ierarhi, Mitropolia Slătioara a arătat că este rău intenţionată şi caută să distrugă munca Sfântului Ierar Glicherie, trăgând Biserica din schismă în erezie şi nicidecum permiţând poporului să se alipească de o Biserică Ortodoxă Adevărată şi Canonică în acelaşi timp, ci doar cu Sinoade bogate financiar, dar sărace în istorie şi eretice în învăţături. Starea actuală a Mitropoliei Slătioara este de erezie, întrucât niciun Episcop nu s-a opus ereziei Kiprianiste, când poporul nu ştia şi i se ascunde adevărul despre greci… Acum că poporul a aflat adevărul despre erezia în care i-a târât tocmai Episcopii, se încearcă să-şi spele ruşinea minţindu-i pe credincioşi că încep să se opună Kiprianismului. Cu toate acestea, dacă nu s-au opus la vremea potrivită, acum nimeni nu mai poate spăla pata ereziei ce străjuieşte pentru totdeauna deasupra Ierarhilor. Interesele băneşti, avuţiile, au încuiat minţile ierarhilor pentru a minţi poporul lor, pentru a-şi minţi fii duhovniceşti; iar acum după ce şi-au atins scopurile financiare, caută să îşi schimbe atitudinile ca nu cumva poporul să-şi dea seama ce interese sunt la mijloc. Mărturisirea Lui Hristos se face în permanenţă şi nu doar când avem noi nevoie de averi! O dată căzută în erezie, Mitropolia Slătioara nu se va mai ridica în veac. Şi pe umerii ierarhiei stau două pietre: erezia Kiprianismului şi erezia luptei împotriva adevăratei Biserici Ortodoxe Ruse din Diaspora, călcând peste mărturisirile Sfinţilor care şi-au dat viaţa pentru ca această Sfântă Biserică să existe şi să o avem lumină ochilor şi povăţuire pe calea mântuirii.

 


%d blogeri au apreciat asta: