ISTORIE BISERICEASCĂ

ISTORIE BISERICEASCĂ

Scrisă de Pr. Veniamin Ilie

Cap. I.

Perioada de la încreştinarea Rusiei şi până la venirea comuniştilor la putere

Sf. Kiril şi Metodie - fondatorii limbii slave

Sf. Kiril şi Metodie – fondatorii limbii slave

Biserica Ortodoxă Rusească păstrează Succesiunea Apostolică încă din anul 988, de la Arhierei greci, aduşi de ţarul Vladimir pentru încreştinarea Rusiei şi hirotonirea primilor Arhierei şi Preoţi în imperiul Rus. De-a lungul timpului, Biserica Ortodoxă Rusească a fost numită Mitropolie, apoi Patriarhie, adunând în drumul său numeroşi Sfinţi cinstiţi în întreaga lume.

Libertatea de care s-a bucurat Biserica Ortodoxă Rusească nu a durat decât până la venirea comuniştilor la putere. În lupta lor de dezrădăcinare a Ortodoxiei, ca şi în celelalte state, comuniştii au adus mare tulburare în Rusia, provocând chiar şi schisme în rândul credincioşilor, prin viclenia lor iscusită.

Sfântul Ierarh Tihon, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, fiind atunci la scaunul Patriarhal, a dat o dispoziţie prin care blagoslovea ca în regiunile unde ierarhii nu pot avea contact cu Moscova, datorită prigoanelor comuniste, să se întemeieze noi forme administrative de conducere, unde ierarhul cel mai mare să preia coordonarea vieţii şi activităţii Bisericeşti din acea zonă, bineînţeles şi hirotonirea de noi Arhierei sau preoţi. Unul dintre cei mai cunoscuţi este Mitropolitul Antonie, al Bisericii Ortodoxe Ruse de Sud, despre care scria şi Sfântul Ierarh Ioan Maximovici în cartea „Istoria Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor Rusiei”.

Datorită prigoanelor comuniste, ierarhii în frunte cu Mitropolitul Antonie – care erau în afara Rusiei când au venit prigonitorii comunişti – apelează la Patriarhul Dorotei, locţiitorul scaunului din Ţarigrad, care le dă blagoslovenia de a se îngriji de turma lor din Rusia şi din afara graniţelor, printr-un act datând din 29 Decembrie 1920.

Cap. II.

Înfiinţarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Diaspora

Mitropolitul Antonie (Khrapovitsky)

În anul 1921 Mitropolitul Antonie este invitat în Serbia, de către Patriarhul Dimitrie, unde se şi stabilesc pentru o vreme bazele ierarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor Rusiei (ROCOR). Aici s-au adunat toţi Arhiereii şi toate părţile Bisericii Ruse din Străinătate, în jurul Mitropolitului Antonie.

Patriarhul Tihon

Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora (ROCOR) nu s-a separat niciodată de Patriarhul Tihon, considerând că despărţirea de el este doar temporară, întrucât el era conducătorul Bisericii, deşi comuniştii reuşise să-l ţină la distanţă de către cei 24 de Episcopi din străinătate. Chiar în cadrul Sinodului din anul 1921, întrunit în localitatea Sremsky-Karlovtsy din Iugoslavia, s-au discutat problemele poporului Rus care rămăsese în Rusia şi suferea datorită chinuitorilor comunişti şi făcând apel la Conferinţa de la Geneva împotriva comuniştilor, de eliberare a poporului rus din robia ateistă.

La data de 31 August 1922, s-au adunat toţi Arhiereii Bisericii Ortodoxe din Diaspora, care au hotărât întemeierea Sinodului Episcopilor, al cărui preşedinte să fie cel mai vechi Arhiereu, Mitropolitul Antonie (Khrapovitsky) al Kievului. După tradiţie, în toate Bisericile şi Mănăstirile aparţinând de administraţia supremă a Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, se pomenea întâi Patriarhul Tihon, cu care niciodată nu au întrerupt comuniunea liturgică şi de rugăciune, iar apoi Mitropolitul Antonie.

Sfântul Sinod al ROCOR-ului, întrunit în anul 1923, la alegerea Mitropolitului Antonie, primul Întâistătător al Bisericii noastre

De amintit este faptul că Mitropolitul Antonie a făcut apel atât la puterile eclesiastice, cât şi la cele laice pentru a apăra poporul rus batjocorit şi maltratat de comunişti. Insistenţele sale au dat roade, iar Patriarhul Tihon a fost eliberat din arest, chiar în timpul când comuniştii concepeau un proces de condamnare la moarte. Dar, eliberarea nu avea să fie îndelungată, întrucât Patriarhul Tihon a trecut la cele veşnice la 5 Aprilie 1925, la vârsta de 60 de ani, datorită prigoanei comuniste, fiind considerat Mucenic. El a fost canonizat în anul 1989 fiind prăznuit la data de 25 Martie.

Cap. III.

Mitropolitul Serghie şi căderea Patriarhiei Moscovei în erezie

Patriarhul Tihon şi Mitropolitul Petru

După moartea Patriarhului Tihon, a fost ales ca locţiitor al scaunului Patriarhal Mitropolitul Petru de Krutitsk. Acesta fiindcă nu s-a subordonat comuniştilor şi nu a dorit să continue prigoana asupra Bisericii, ci să fie eliberată de sub stăpânire păgână, a fost arestat şi în locul său, a fost numit cu ajutorul şi influenţele negative ale bolşevicilor, Mitropolitul Serghie. După înlăturarea Mitropolitului Petru şi exilarea sa, Ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora a continuat să-l pomenească ca întâistătător.

La data de 16/29 Iulie 1927, Mitropolitul Serghie face o declaraţie publică, în care afirmă recunoştea că regimul comunist este guvernul legal al Rusiei şi care apără drepturile oamenilor, declarând că „este un regim ale cărui bucurii sunt bucuriile noastre şi ale carui necazuri sunt şi necazurile noastre”. Ulterior, Mitropolitul Serghie avea să blagoslovească comuniştii cu numeroase proprietăţi ale Bisericii din Rusia.

Mitropolitul Serghie

Din vieţile Sfinţilor Ruşi, citim adesea cum erau trimişi să slujească în bisericile retrase, miliţieni comunişti îmbrăcaţi în veşminte, care apăreau în faţa oamenilor şi le prezenta situaţia: „Ori plecaţi afară, ori vă împuşc aici” Iar oamenii de disperare ieşeau afară, unde erau aşteptaţi de câte o armată întreagă ce-i executa pe toţi. De asemenea, în perioada Mitropolitului Serghie se renunţase la hirotonia prin punerea mâinilor, considerându-se o practică trecută de timp. Hirotonia era anulată şi înlocuită cu înscăunarea, semnarea actelor şi numirea în funcţie, nerespectând Sfintele Canoane şi pierzând Succesiunea Apostolică întreaga Biserică din Rusia.

Mitropolitul Serghie a trimis documente chiar şi la ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, cerând să semneze pentru „loialitatea faţă de regimul comunist”. Din nefericire, Mitropolitul Evloghie de Petrograd şi Episcopul Veniamin au semnat actul şi s-au îndepărtat de Ortodoxie, dând slavă regimului ateu comunist care distrugea Biserica şi uneltea dezrădăcinarea Ortodoxiei. Mitropolitul Antonie şi toţi ceilalţi Episcopi ai Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, au refuzat să semneze documentul eretic, fiind totdeauna aproape duhovniceşte de credincioşii din Rusia care sufereau prigoanei şi nu dând slavă prigonitorilor, cum a procedat Mitropolitul Serghie, Mitropolitul Evloghie de Petrograd şi alţii asemenea.

Declaraţia Mitropolitului Serghie de „loialitate faţă de regimul sovietic” unii ar zice că a fost pentru a-i îndupleca pe comunişti să dea libertate Bisericii. Dimpotrivă, după declaraţia sa, au fost închise aproape toate Bisericile din Rusia şi multe dintre ele distruse sau transformate în grajduri pentru porci, depozite pentru armamente sau chiar întrebuinţări de batjocură. În tot acest timp Mitropolitul Serghie se bucura de cinste şi faimă, în timp ce bietul popor suferea cumplit persecuţiile.

Decretul Mitropolitului Serghie a fost trimis şi în închisori, acolo unde erau ierarhi sau preoţi, dar majoritatea ştiau de ce se află în legăturile comuniste şi nu au trădat Ortodoxia. Mulţi dintre ei, după cum scria şi Sfântul Ioan Maximovici, rupeau hârtiile şi preferau să moară decât să trădeze Ortodoxia, iar alţii au întrerupt cu orice chip comuniunea cu Mitropolitul Serghie, încetând chiar şi de al pomeni în rugăciuni, ca pe un vrăjmaş al Ortodoxiei şi prigonitor al Bisericii.

Cap. IV.

Biserica Ortodoxă Rusească rămâne întocmai cum a fost lăsată de Sfinţii Părinţi

Ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora nu l-a socotit niciodată ca fiind locţiitor al scaunului Patriarhiei Moscovei pe Mitropolitul Serghie, deşi fusese un bun prieten al Mitropolitului Antonie. După ce Serghie a căzut în erezie, Mitropolitul Antonie i-a trimis o scrisoare de avertizare, întrucât se depărta de Ortodoxie şi trăda poporul Ortodox Rus.

În toate slujbele Bisericeşti, era pomenit ca adevărat locţiitor al scaunului Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Petru de Krutiţk, care ulterior a fost şi el Canonizat. După trecerea la cele veşnice a Mitropolitului Petru, Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora (ROCOR) rămâne singura Biserică Ortodoxă Rusă canonică, întrucât Biserica mare, din Rusia, fiind sub stăpânirea sovietică, a rămas fără Arhierei canonici, fără succesiunea Apostolică şi fără întreaga ei însemnătate.

În Biserica Rusă – actuala Patriarhie Moscovită – ierarhii au fost schimbaţi cu agenţi de securitate, încă din vremea Mitropolitului Serghie, fără a avea vreo atribuţie duhovnicească, ci doar scopul de a stăpâni Biserica. Aceştia au rămas până în zilele noastre, prin urmaşii „hirotoniţi” de ei, fără succesiune Apostolică şi ducând mai departe scopul bolşevic, acum transfigurat în Ecumenism.

Cap. V.

Canonicitatea şi Succesiunea Apostolică a Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora

În anul 1921 Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora avea un număr de 24 de Arhierei în frunte cu Mitropolitul Antonie Khrapovitsky. Aceştia erau hirotoniţi în mare parte de Biserica Ortodoxă Rusă, înainte de anul 1927, adică de căderea Bisericii Ortodoxe Ruse sub asediul bolşevic şi căderea Patriarhiei Moscovei în erezia serghianismului. Ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora era recunoscută la acea vreme de către toate Patriarhiile care încă erau în Dreapta Credinţă şi nu căzuse în Ecumenism sau serghianism, şi anume: Patriarhia Moscovei, prin Patriarhul Tihon; Patriarhia Serbiei, prin Patriarhul Dimitrie, Patriarhia Ierusalimului, prin Patriarhul Damianos, şi de asemenea Patriarhia Antiohiei şi Constantinopolului. Patriarhul Ierusalimului, Damianos a hirotonit împreună cu Mitropolitul Anastasie pe cel ce avea să fie Patriarhul Timotei.

Aşadar, în anul 1927, când Patriarhia Moscovei a căzut în erezie, Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora nu era în nicio schismă, ci în perfectă comuniune cu întreaga Biserică Ortodoxă. După anul 1927 a întrerupt slujirea cu episcopii eretici şi fără de succesiune Apostolică. De fapt, Ierarhie nu-i pomenise niciodată pe aceştia ca Arhierei, ci ultimul Arhiereu pomenit de Biserică a fost Mitropolitul Petru, care a fost înlăturat de comunişti şi exilat în partea de Nord a Rusiei, unde a stat în singurătate până la trecerea sa la cele veşnice (1937), iar pe ereticul Serghie, nu l-au primit şi s-au dezis total de el şi de serviciile sale, fiind o unealtă vicleană a sovieticilor în lupta de distrugere a Bisericii Ortodoxe.

Cap. VI.

Mitropoliţii Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora

Mitropolitul Antonie Khrapovitsky (17 Martie 1863 – 10 August 1936)

A fost hirotonit Episcop în anul 1900, iar Arhiepiscop de Volinia din anul 1902 până în anul 1914. În anul 1917 a fost unul dintre cei trei candidaţi la scaunul Patriarhiei Moscovei, ales de Sfântul Sinod. Majoritatea voturilor au decis ca Mitropolitul Tihon să fie ales Patriarh al Moscovei şi întregii Rusii, iar Arhiepiscopul Antonie Mitropolit al Kievului. În anul 1921 a fost ales Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora (ROCOR) la 31 August 1922. După o viaţă întreagă în slujirea Bisericii Ortodoxe, Mitropolitul Antonie Khrapovitsky trece la cele veşnice la data de 10 August 1936, fiind înmormântat în cimitirul din Belgrad – Serbia – în incinta unei Biserici închinate în cinstea Maicii Domnului.


Mitropolitul Anastasie Gribanovsky
(6 August 1873 – 9 Mai 1965).

A fost cel de-al II-lea Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora. A fost tuns în monahism în anul 1898 de către Episcopul Alexandru al Kazanului. Acesta l-a hirotonit ierodiacon la data de 20 Aprilie, iar la 23 Aprilie Ieromonah şi mai târziu Arhimandrit. A fost hirotonit Episcop de Serpukhov la data de 29 Iunie 1906, fiind numit Vicar al Eparhiei Moscovei, având scaunul la Mănăstirea Daniilov. În anul 1914 a fost numit Episcop titular de Lublin şi Kholmsk. În 1915 a fost transferat la Chişinău, iar apoi a fost numit Arhiepiscop, în anul 1916. Revine la Moscova, iar în anul 1918 este ales ca membru al Sfântului Sinod Patriarhal.

După trecerea la cele veşnice a Mitropolitului Antonie, este ales de Sfântul Sinod, Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora (ROCOR), adică în anul 1939. Mitropolitul Anastasie a fost cel ce a grupat Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora în 4 părţi: Orientul Mijlociu, Orientul Îndepărtat, Europa de Vest şi America de Nord. După o lungă perioadă de slujire ca Preot, Arhiereu şi apoi ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Diaspora, Mitropolitul Anastasie trece la cele veşnice la data de 9/22 Mai 1965.

Mitropolitul Filaret Voznesensky (22 Martie 1903 – 21 Noiembrie 1985)

Vlădica Filaret s-a născut în Kursk, în primăvara anului 1903. La botez a primit numele de Gheorghe. Era de origine rus. Familia sa s-a mutat în Orientul îndepărtat unde a stat din anul 1909 până în anul 1920, apoi s-au mutat în Harbin. Aici şi-a desăvârşit pregătirea teologică, după care a fost hirotonit Diacon în anul 1930, iar în 1931 a primit tunderea în monahism, cu numele Filaret, apoi a fost hirotonit ieromonah. În anul 1933 a fost hirotesit Egumen (stareţ) iar în anul 1977 a fost hirotesit Arhimandrit.

După ce au ocupat Manciuria şi Harbinul trupele sovietice, Arhimandritul Filaret a fost foarte mult strâmtorat. Cu toate acestea, el a refuzat cu desăvârşire să primească paşaportul sovietic. De-a lungul timpului şi-a desfăşurat activitatea pastoral-misionară în cadrul mai multor state, printre care şi China.

În anul 1963, Arhimandritul Filaret este hirotonit Episcop, iar în anul 1964 Sinodul Episcopilor îl aleg Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Diaspora. Vlădica Filaret slujeşte Biserica Ortodoxă ca Mitropolit timp de 21 de ani. Acesta a fost ucenic al Sfântului Ierarh Ioan Maximovici, care tot în această vreme a slujit Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor Rusiei, ca Arhiepiscop de Şanhai şi San Francisco.

La data de prăznuire a Sfinţilor Arhangheli, 8/21 Noiembrie 1985, Mitropolitul Filaret trece la cele veşnice, lăsând în urma sa o Biserică puternică şi plină de slujitori desăvârşiţi.

Sf. Ier. Ioan Maximovici

Mitropolitul Filaret a fost cel care l-a îndreptat din căderea ecumenismului pe Arhiepiscopul Ioan de Şanhai, ferindu-l de căderea în rătăcirile viclene ale comuniştilor. Datorită acestuia, Arhiepiscopul Ioan s-a îndreptat şi iată că ulterior, după moartea sa, a săvârşit nenumărate minuni, arătând prin aceasta că Dumnezeu îi primeşte pe toţi cei ce se întorc şi leapădă eresul, sau drumul către eres. Arhiepiscopul Ioan Maximovici a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora în anul 1994 şi se prăznuieşte la data de 19 Iunie / 2 Iulie.

Mitropolitul Vitalie Ustinov (18 Martie 1910 – 25 Septembrie 2006)

Mitropolitul Vitalie s-a născut în Sankt Petersburg, la 18 Martie 1910 în familia ofiţerului de flotă, Petre Ustinov şi Lidia, primind la Botez numele de mirean Rostislav Petrovic Ustinov.

În anul 1940 a fost tuns în Schima Mare, primind numele de Vitalie. A fost hirotonit Diacon de către Arhiepiscopul Serafim al Berlinului şi Germaniei, în anul 1941. El primeşte în grijă o Mănăstire şi o comunitate de creştini din apropierea graniţei cu Polonia.

În cel de-al II-lea război mondial, Ieromonahul Vitalie este obligat să părăsească Mănăstirea. Acesta s-a întors în Berlin, unde împreună cu Arhimandritul Natanail, au dus o misiune de ajutorare a refugiaţilor şi prizonierilor de război. Ulterior, ei se mută în nordul Germaniei, la Hamburg, unde duc o misiune de salvare a refugiaţilor de repatrierea în URSS.

La data de 29 Iunie /12 Iulie 1951 este hirotonit Episcop pentru Brazilia. Aici, Episcopul Vitalie a construit în scurt timp un orfelinat, un seminar teologic şi o tipografie, formând numeroşi tineri pentru a îmbrăţişa tagma clericală.

În anul 1955 Episcopul Vitalie este transferat în Canada, la 75 de mile de oraşul Edmonton, unde construieşte o Mănăstire închinată în cinstea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. După o vreme a fost numit Episcop titular de Montreal şi Canada; Fapt pentru care construieşte o Mănăstire în Mansonville, care a şi devenit centrul Eparhiei. Este ridicat la rangul de Arhiepiscop în ziua de 7/20 Ianuarie 1986.

După moartea Mitropolitului Filaret, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora îl aleg ca Mitropolit, la data de 12/25 Ianuarie 1986, în catedrala mitropolitană, înconjurat fiind de toţi Ierarhii din ROCOR, clerici de seamă şi numeroşi credincioşi veniţi din întreaga lume.

În anul 2001, o parte dintre ierarhii ROCOR-ului trădează întreaga istorie a Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, mărturisirile de credinţă şi mulţimea martirilor, începând „tratativele” de unire cu Patriarhia Moscovei. Mitropolitul Vitalie refuză cu orice chip unirea cu ereticii lipsiţi de succesiune Apostolică şi trădători ai Ortodoxiei. În acelaşi an se mută din New York în Mansonvile, unde rămâne până în anul 2004, înconjurat de câţiva ierarhi şi clerici fideli Ortodoxiei şi potrivnici ecumenismului şi serghianismului. Printre Arhiereii apropiaţi Mitropolitului Vitalie, au fost Arhiepiscopul Antonie şi Episcopul Victor. Împreună, au dus mai departe Ortodoxia adevărată, pe când ceilalţi se uneau cu Patriarhia Moscovei pentru onoruri şi beneficii. În partea căzută a ROCOR-ului a fost ales ca „mitropolit” Lavru, care a semnat comuniunea cu ecumenistul Patriarh Alexei. La câteva zile după ce a trădat Ortodoxia, „mitropolitul” Lavru a murit fără de veste, fără să lase măcar un mesaj în urma sa, arătând că Dumnezeu îngăduie multe, dar când se mânie distruge tot lucrul rău.

Mitropolitul Vitalie Ustinov a trecut la cele veşnice la data de 25 Septembrie 2006, a slujit Biserica Ortodoxă ca Mitropolit timp de 20 de ani.

Cap. VII.

Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora devine Biserica Ortodoxă Rusească (РосПЦ / ROCOR-V)

După căderea ROCOR-ului în ecumenism, prin semnarea comuniunii cu Patriarhia Moscovei, care încă nu se spălase de sângele pe care-l vărsase, al poporului nevinovat rus, nici nu se lepădase de erezia serghianismului şi pierderea succesiunii Apostolice, ierarhia care a mai rămas din ROCOR a fost nevoită să îndure o strâmtorare foarte mare. Majoritatea Bisericilor şi Mănăstirilor au fost confiscate şi trecute sub ascultarea Patriarhiei Moscovite, iar ierarhii şi clericii au fost nevoiţi să construiască alte Sfinte Aşezăminte pentru a servi credincioşilor fideli ai Bisericii adevărate.

Cârma Bisericii este ţinută în continuare de către Sfântul Sinod, de data aceasta format din mai puţini ierarhi, cu o parte economică foarte scăzută şi fără influenţe politice sau de alte naturi, ce ar fi putut încuraja lupta pentru redobândirea Bisericilor pierdute. Smeriţi şi plini de Duh Sfânt, ierarhii încep a construi noi Mănăstiri şi Biserici, fără a duce vre-o luptă celor ce căzuse deja în eres şi plecase cu tot cu Biserici după ei, deşi acele Lăcaşuri fusese construite pe Mărturisirile Sfinţilor Ierarhi ai ROCOR-ului, care niciodată nu au recunoscut Patriarhia Moscovei ca organ de conducere, după căderea în ereziile lui Serghie, erezii care încă persistă în Biserica Ortodoxă Rusă – Patriarhia Moscovei.

La data de 4/17 Iunie 2006, Mitropolitul Vitalie îl hiroteseşte pe Ieromonahul Damaschin Balabanov în rangul de Arhimandrit şi îl numeşte Secretar al Sfântului Sinod.

În continuare, rămâne în scaun Mitropolitul Vitalie, foarte în vârstă şi înconjurat de un număr restrâns de ierarhi. El reuşeşte să lase în urma sa Biserica aşa cum o primise în grijă spre a o păstori mai departe, păzită de eresuri şi de compromisurile neo-comuniste, apoi trece la cele veşnice în ziua de 25 Septembrie 2006.

După trecerea la cele veşnice a Mitropolitului Vitalie, Sfântul Sinod îl alege ca întâistătător pe Arhiepiscopul Antonie Orlov, unul dintre cei mai apropiaţi ai Mitropolitului Vitalie, iar Episcopul Victor este numit Arhiepiscop.

La data de 23 Iulie 2006, Arhimandritul Damaschin (Balabanov) este hirotonit Episcop de către Arhiepiscopul Antonie şi Arhiepiscopul Victor, primind în oblăduire Eparhia Moscovei şi Rusiei Centrale.

La data de 10/23 Noiembrie 2006, Mitropolitul Antonie (Orlov), Arhiepiscopul Victor(Pivovarov), Episcopul Atanasie şi Episcopul Damaschin şi  îl hirtonesc întru Episcop pe Arhimandritul Ioan (Zinoviev) primind sub oblăduire Eparhia din Ucraina.

Cei patru Arhierei duc mai departe misiunea păstoririi Bisericii Ortodoxe Ruseşti (РосПЦ), după Sfintele Canoane şi hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice şi Locale.

În anul 2007, din nefericire, are loc o schismă în sânul Bisericii, din motive politico-religioase, fapt pentru care apar două ramuri ale ROCOR-ului, şi anume: РосПЦ al cărui Sinod este condus în continuare de Mitropolitul Antonie Orlov, şi РосПЦ al cărui Sinod este condus de Mitropolitul Damaschin Balabanov. Din nefericire, Sinodul Mitropolitului Damaschin, după anul 2011 a început să ia o traectorie foarte diferită de istoria ROCOR-ului. Acesta începe să ia o serie de decizii Sinodale care viza doar orientările ţariste şi politice ale ierarhilor, numirea unor clerici în ranguri mari, fără să merite aceste distincţii, chiar încălcând principiul sobornicităţii şi făcând acuzaţii unor clerici fără a le da drept la replică sau să socotească şi părerea lor ca şi argument. Dar, toate acestea s-au întâmplat să se arate că diavolul, în lupta sa contra Ortodoxiei, a reuşit să tragă spre prăpastia eresului şi acest Sinod.

Cap. VIII.

Diferenţele dintre vechiul ROCOR şi ROCOR-V

Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, în frunte cu Mitropolitul Filaret, a dat Anatema asupra ecumenismului în anul 1983, după cum urmează: „Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise „ramuri” ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate „ramurile” – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt valabile pentru mântuire; prin urmare, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai-nainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, ANATEMA!” Această Anatemă se citeşte în Bisericile Ortodoxe (canonice) în fiecare an la Duminica Ortodoxiei, împreună cu celelalte Anateme din Sinodicon.

Cu toate că Sfântul Sinod anatematisise Ecumenismul modernist, care nu este decât o înşelare plină de făţărnicie, hulind împotriva unităţii Bisericii, în adevăratul sens al cuvântului, mai erau ierarhi care primeau hirotoniile marilor Patriarhii care cândva fusese în comuniune cu Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora, dar cu timpul, aderase la mişcarea ecumenistă, fapt pentru care erezia aspirase toată canonicitatea de odinioară. Cunoscut este faptul că în marile Patriarhii ale lumii, Stilul Nou (adică Calendarul Grigorian) a devenit o normalitate, iar pentru unii o chestiune ne-dogmatică, ca urmare, neânsemnată şi chiar indiferentă. Ei bine, problema calendaristică este destul de importantă, fiind în legătură cu întreaga istorie a Bisericii Ortodoxe şi mai cu seamă, Pascalia lucrează numai în Calendar, nicidecum în afara calendarului, fiind o unitate nedespărţită, vizibilă la începutul Postului Sfinţilor Apostoli, care începe după Pascalie şi se termină după calendar. Schimbarea Calendarului a provocat o modificare dogmatică a Postului Sfinţilor Apostoli şi anularea săptămânii de harţi a Pogorârii Sfântului Duh. Aici se vede clar că ereticii nu au iubit perioada aceasta de bucurie, când ortodocşii se bucură de întemeierea Bisericii Ortodoxe, şi prin făţărnicie, i-au ademenit în cursa de a transforma săptămâna bucuriei în începutul Postului, fapt ce constituie o erezie. Biserica noastră (ROCOR-V) niciodată nu a primit această inovaţie greşit întemeiată de papistaşi, fapt pentru care se mărturisesc la Sinodul din anul 1583, următoarele: „Orişicine nu ar urma hotărârile Bisericii luate în cele şapte Soboare Ecumenice şi Sfintele Paşti socotite pentru a le urma, ci vrea să urmeze noua inovaţie a pascaliei şi a noului calendar (gregorian) al astronomilor atei papişti, şi vor să răstălmăcească şi să distrugă dogmele şi tradiţia Bisericii care noi le-am moştenit de la Sfinţii Părinţi, Anatema unora ca aceştia şi să fie îndepărtaţi de Biserică şi de împărtăşirea credinţei” (Canonul 7 al Sinodului din Constaninopol, de la anul 1583; publicat şi în revista „Biserica Ortodoxă Românească” nr. 12 din anul 1881, de Arhimandritul Porfirie Uspenski).

În Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora, de-a lungul vremii, se vârâse multe feţe bisericeşti pline de vicleşug, care nu încercau decât să dezbine Biserica şi să o tragă în erezie, apoi în stăpânirea Patriarhiei Moscovei. De aceea, după ce o mare parte din ROCOR a căzut în capcanele ereziei, unindu-se cu Patriarhatul Moscovit, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruseşti a revizuit întreaga Eclesiologie a Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora şi au îndreptat toate greşelile făcute de ierarhii rău intenţionaţi, care ulterior trădase definitiv Biserica Ortodoxă Rusească. Astfel, apar următoarele diferenţe:

  1. Nu primim Tainele Ereticilor;
  2. Pomenirea ereticilor, sau a oficialităţilor de stat, care nu fac parte din ROCOR-V, este oprită cu desăvârşire în întreaga Biserică, păstrând vechile principii ale Sfântului Sinod;
  3. Este oprită slujirea cu clerici hirotoniţi de orice altă „biserică” evident Patriarhia Moscovei, de la care ROCOR nu primeşte cu desăvârşire hirotonia, datorită lipsei succesiunii Apostolice, prin căderea Patriarhiei Ruse în erezia serghianismului şi anularea rânduielilor Apostolice de la hirotonia Arhiereului.

Acestea sunt cele mai vizibile asemănări şi deosebiri dintre actuala Biserică şi vechea Biserică Ortodoxă Rusă din Diaspora (ROCOR). Se pot numi mai degrabă îndreptări ale abaterilor lăsate în urmă de către ierarhii care ulterior au căzut în erezie şi au trădat întreaga istorie martirică a Bisericii Ortodoxe Ruseşti.

ÎNCHEIERE

În câteva rânduri, am prezentat în mare parte istoria Bisericii Ortodoxe Ruseşti din Diaspora (1921 – 2001) şi a ROCOR-V – (2001 – …). Sinteza a avut ca scop definirea adevăratei Biserici, întrucât căderea ROCOR-ului a provocat o totală dezorientare pentru creştinii din întreaga lume. De asemenea, am amintit şi despre Episcopul Hrisostom de Etna, care deşi se află în America, el nu mai are comuniune cu Biserica Ortodoxă Rusească, întrucât l-a trădat pe Mitropolitul Vitalie şi a rămas singur, fiind în continuare cu Kiprianiţii greci. Această schismă a făcut-o pentru a putea să se definească în chip mincinos ca fiind singurul Episcop care nu a primit unirea cu Patriarhia Moscovei, fără a mai aminti de poziţia Mitropolitului Vitalie şi a celorlalţi Ierarhi, uneori chiar încercând să afirme lucruri mincinoase, pentru a-şi atrage simpatizanţi din rândul celor ce nu au cunoscut adevărata cronologie a evenimentelor de după căderea ROCOR-ului.

Întrebările poporului interesat de mântuire, nu ne pot lăsa să privim cum aceşti falşi episcopi, hirotoniţi din interese băneşti sau lumeşti, încearcă să-i smintească şi să-i tulbure în multe feluri, pentru a-şi pune stăpânire pe sufletele lor, sub pretextul „ascultării” în greşitul sens al cuvântului. De asemenea, mai sunt Sinoade în lume care pretind că au succesiune din ROCOR, deşi ei nu au avut niciodată recunoaşterea Mitropolitului Vitalie şi a Sfântului Sinod, ci au fost hirotoniţi de ierarhi plecaţi din ROCOR, ceea ce este cu totul altceva.

Pentru a da o definiţie clară Bisericii noastre, am enumerat toate aspectele istorice pozitive sau negative, pentru a elimina orice neştiinţă a celor ce doresc să descopere întreaga istorie a Adevărate Biserici Ortodoxe (Genuine Orthodox Church). Bineînţeles, în ROCOR au fost sute de Episcopi; dar, am amintit doar de cei care au condus Biserica şi bineânţeles cei care au trădat-o. Din mila Lui Domnezeu, iată că aceştia s-au întors în nefiinţă, pentru că au căzut în erezie şi au pierdut succesiunea Apostolică şi chiar mântuirea, iar Biserica Lui Hristos a continuat să existe şi fără ei, pe zi ce trece devenind mai puternică.

În trecut, Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora (ROCOR) era foarte puternică, număra sute de Mănăstiri şi Biserici, având un patrimoniu foarte dezvoltat. Cu toate acestea, după „măcelul” Sinodalilor şi convingerea lor să accepte supunerea ereticului Patriarh al Moscovei, Bisericile şi Mănăstirile au fost preluate de antihriştii vremii, în care acum slujesc preoţi raşi şi care nu au nimic duhovnicesc în ei, ci doar meserie clericală din care să extragă bani, o parte pentru Patriarhia Moscovei şi o parte pentru sine. Această realitate dură a fost depăşită de ierarhii şi preoţii dreptslăvitori, care au construit noi Mănăstiri şi Biserici, care, cu toate că nu ajung la valoarea celor răpite de eretici, totuşi, sunt gazde ale Darului (Harului) unic al Sfântului Duh, prin Ierarhii şi Clericii Pravoslavnici care nu au trădat Ortodoxia, ci au rămas la straja Ortodoxiei.

În prezent, ROCOR-V Vicariatul Ortodox Românesc este în sobordonare canonică faţă de Arhiepiscopul Victor Pivovarov, unul dintre ierarhii apropiaţi Mitropolitului Vitalie (Ustinov). Din data de 21 Mai 3 Iunie 2012, Eparhia din România a fost numită „Blagocinatul Românesc”.


%d blogeri au apreciat asta: